Acasă, în localitatea de origine a familiei lui Erdogan, președintele Turciei. „Era un jucător foarte bun”, dar tatăl lui nu l-a lăsat să devină fotbalist
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cine este omul care a modelat destinul Turciei ca nimeni altul, de la fondatorul statului, Kemal Atatürk, încoace?, scriu jurnaliștii de la publicația alternativă Pressone. Reportera Carolina Drüten, colaboratoarea a publicației românești, relatează din Turcia, în pragul alegerilor prezidențiale.
În decursul celor 20 de ani de când e la putere, Recep Tayyip Erdogan s-a transformat dintr-o rază de speranță într-un factor de dezbinare. A fost mereu în control - până acum. Va câștiga încă o dată lupta pentru putere?
Am mers până în localitatea de origine a familiei lui Erdogan ca să aflăm mai multe despre cine e, de fapt, președintele Turciei.
Capitolul 1: Un băiat simplu, care voia să devină fotbalist
Alunec pe serpentinele abrupte înspre trecutul lui Recep Tayyip Erdogan. La capătul drumului apare o proprietate modestă, din cărămidă nearsă. Această casă, din provincia Rize, pe coasta turcă a Mării Negre, a fost cândva locuința tatălui decedat al lui Erdogan.
Înăuntru, Ismet Erdogan ia loc pe o canapea cu motive colorate. Este nepotul celui mai puternic om din Turcia. Bunicul lui Ismet, căpitanul Ahmet Erdogan, a fost tatăl actualului președinte.
Părul lui Ismet e cărunt, el și Recep Tayyip au aproximativ aceeași vârstă. Președintele s-a născut în anii ’50, din a doua căsătorie a căpitanului Ahmet, în timp ce tatăl lui Ismet era din prima căsătorie a acestuia.
Deși președintele Turciei a crescut în Istanbul, familia sa și-a petrecut întotdeauna verile aici. Este o zonă conservatoare, marcată de tradiție și religie. Recep Tayyip a fost, de asemenea, un copil pios. „La 13, 14 ani, își făcea abluțiunea rituală și rugăciunea în fiecare dimineață”, își amintește Ismet.
Bărbatul de 71 de ani îmi arată o fotografie în care apar el și soția lui, alături de președinte. Varianta ei sub formă de broderie atârnată în sufragerie, deasupra televizorului care tocmai transmite un meci de fotbal între două cluburi din Istanbul.
Ismet îl numește pe unchiul său „Reis”, liderul, așa cum fac mulți dintre susținătorii săi.
Pentru a înțelege fenomenul Erdogan, este nevoie să ne îndreptăm atât către rădăcinile familiei sale din Rize, unde prevalează tradiția rurală și religia, cât și către Kasımpaşa, vechiul cartier al portului din Istanbul unde actualul președinte a crescut și a trebuit să se apere cu pumnii, uneori.
Pentru niște bani de buzunar, vindea covrigi turcești cu susan și apă, iar viața lui însemna două lucruri: școala coranică și terenul de fotbal.
Poate că totul ar fi fost diferit dacă tatăl său, un om strict, nu i-ar fi interzis să urmeze o carieră de fotbalist. „Era un jucător foarte bun”, povestește Ismet Erdogan, „dar bunicul meu nu l-a lăsat. Îi spunea: «Fiule, am muncit atâta ca să te trimit la școală sau ca să joci fotbal?».”
Recep Tayyip Erdogan s-a îndreptat, treptat, spre politică. Această mișcare avea să-i schimbe viața - și să decidă soarta Turciei pentru următoarele decenii.
În tinerețe, s-a alăturat unui partid islamist și a câștigat în mod surprinzător alegerile pentru funcția de primar al Istanbulului în anii ’90. În mandatul său, Erdogan a guvernat eficient, modernizând părți din infrastructura bolnavă a orașului. În același timp, a interzis alcoolul în locurile publice. A fi atât laic, cât și musulman, declara el într-o conferință de presă, nu e posibil.
În calitate de susținător al Islamului politic, se afla în conflict cu ordinea strict seculară pe care Atatürk o dăduse Turciei. Femeilor care purtau văl pe cap le era interzis să meargă la universitate la acea vreme; Erdogan și-a trimis fiicele în străinătate pentru a studia. Elita turcă era urbană, nu foarte religioasă, modernă – și uneori privea cu dispreț populația tradiționalistă din Anatolia.
Odată, în calitate de primar, Erdogan a recitat un poem: „Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele sunt căștile noastre, moscheile sunt cazărmile noastre, iar credincioșii sunt armata noastră”. Un tribunal a considerat acest lucru drept incitare și l-a condamnat la închisoare.
Erdogan a intrat în închisoare ca islamist și patru luni mai târziu a ieșit, aparent, reformat. Și-a dat seama că un partid strict islamic nu era nici capabil să obțină o majoritate și nici compatibil cu aparatul de stat. Așa că a fondat un partid în aparență modern, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), împreună cu câțiva apropiați. AKP reprezenta valorile musulmane fără a susține un program religios. La alegerile parlamentare din 2002, partidul – văzut atunci ca fiind de centru-dreapta – a obținut mai mult de o treime din voturi. Majoritatea conservatoare neglijată a Turciei îi oferise, lui Erdogan, victoria.
Au urmat anii de aur.
Citiți continuarea textului în Pressone.
seaman651 09.05.2023, 21:11
Asa cum lui Hitler nu i s-a dat voie sa devina artist, tot asa lui Erdogan nu i s-a dat voie sa devina fotbalist. Si da la autogoluri Turciei...
Rahan5 10.05.2023, 04:03
catre @seaman651. Erdogan face unele greseli ale lui Hitler (egoismul de a nu ceda Pozita de Sef de Stat unui Succesor si populismul desantat). Dar de aici pana la celelalte prostii ale lui Hitler mai e cale lunga. Sa nu uitam ca Erdogan e turc otoman, iar Hitler a fost austriac. Iar Imperiul Otoman a luptat impotriva austriecilor timp de vreo 400 de ani. Pe austrieci si otomani Ii diferentiaza multe lucruri.
Moshu 10.05.2023, 18:56
"Pe austrieci si otomani Ii diferentiaza multe lucruri."-perfect adevarat,dar pe Erdogan si pe Hitler ii diferentiaza muuult mai putine !