Abordări psiho-sociale, religioase şi legale. Căsătoria între persoane de acelaşi sex la români

Comentează
Arhiva foto

Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc abordează în manieră obiectivă disputa dintre susţinătorii legii care ar da dreptul homosexualilor şi lesbienelor să se căsătorească şi conservatorii care afirmă că la români familia ar trebui să rămână exclusiv la nivelul de bărbat şi femeie, cum s-a și stabilit constituțional.

Din punct de vedere legal, în acest moment România nu se află printre cele 18 ţări din lume în care căsătoriile dintre persoane de acelasi sex sunt permise. Articolul 227, alineatul 1 din Codul Civil stipulează limitarea căsătoriei civile a bărbaţilor între ei sau a femeilor între ele. Cu toate acestea, homosexualitatea nu este nici incriminată legal în ţara noastră. Ultima lege incriminatoare, Articolul 200, a fost abrogat în 2001 prin ordonanţă de urgenţă de către guvernul Adrian Năstase, în vederea aderării la Uniunea Europeană. De atunci, Amnesty International şi organizaţia ACCEPT au pledat pentru drepturi egale între oameni, indiferent de sexul lor, cu privire la căsătorie. Printre cei care au încercat şi iniţiat modificări legislative în favoarea căsătoriilor gay s-au aflat Peter Eckstein Kovacs fost parlamentar UDMR, Viorel Arion de la PDL şi Remus Cernea din partea Partidului Verde. Toate acestea pe fondul declaraţiilor de campanie electorală şi nu numai ale lui Traian Băsescu în care fostul preşedinte susţinea că nu se poziţionează contra căsătoriilor între persoanele de acelasi sex.

De cealală parte, împotriva legalizării căsătoriilor între homosexuali si lesbiene, s-a poziţionat ferm Biserica Orodoxă Romănă. De asemeni, PRM a depus în 2008 în Senat un amendament menit să definească explicit căsătoria ca o uniune exclusiv între un bărbat şi o femeie. Codul Civil introdus în anul 2009 a menţinut ideea  familiei formate dintr-un bărbat şi o femeie.  Cel mai vocal susţinător al conservatorismului sexual si familial este în continuare Gigi Becali care se declară total contra căsătoriilor gay pe care le asociază cu necuratul. Ce impact ar avea o eventuală  intrare în legalitate a căsătoriilor de tip homosexual aflăm de la Psihologul Libertatea.

“Gradul de toleranţa al românilor ca naţie, în ceea ce priveşte ideea de homosexualitate, nu este în prezent la nivelul ţărilor occidentale. Romania se află acum pe acelaşi drum cu occidentul dar într-un punct în care vesticii sau americanii se aflau cu mulţi ani în urmă. In mod cert, în viitor, această lege a acceptării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex îşi va găsi locul în legislaţia românească ca urmare a evoluţiei orizonturilor de acceptare. Acum însă este prea devreme. Legea ar scinda un popor cleric, religios în două tabere dintre care cea mai mare ar fi contra. Imaginati-vă reacţiile oamenilor din mediul rural romănesc. 45% din populaţia României locuieşte în zone rurale, puţin peste 10% în zone urbane şi aproximativ 45% în aşa-numitele zone intermediare. Românii de la sate şi din zonele intermediare sunt tradiţionalişti şi conervatori prin definiţie. Ei ar avea convingerea că lumea s-a întors cu susul în jos dacă ar fi invitaţi la o nuntă gay“. susţine psihologul.

Cum rămâne cu drepturile românilor homosexuali de a avea o familie?

“ În Romania homosexualii sunt o minoritate tolerată şi ignorată. Chiar şi lor le este încă teamă de a-şi expune public orientarea. Le  e teamă de oprobriul public. Aşa se explică de ce în occident ei se plimbă de mănă prin oraşe iar la noi se ascund. Nici ei nu sunt pregătiţi încă psihologic de oficializarea relaţiilor lor în România pentru că simt că sunt arătaţi cu degetul de o covârşitoare majoritate acuzatoare. E  nevoie de timp şi de de întinerire a populaţiei pentru ca naţia noastră să accepte homosexualitatea fără să scuipe în sân şi să dea cu tămâie în jur. Motivele pentru care legea acceptării acestor căsătorii nu este încă potrivită pentru România nu sunt nici de ordin moral nici religios ci social pentru că ar crea multe disensiuni şi tensiuni. Un eventual referendum la noi ar aduce la vot grosul populaţiei rurale şi intermediare care ar vota împotrivă cu mare convingere la îndemnul preoţilor“, mai afirmă specialistul.

Papa Francisc a declarat că biserica ar trebui să îşi ceară scuze pentru modul în care a defăimat homosexualii

Faptul că Papa Francisc a cerut scuze în numele bisercii catolice pentru relele tratamente aplicate homosexualilor este un indicator al faptului că tendinţa socială la nivel mondial este cea de acceptare realizată cu paşi mici. Până şi cele mai liberale ţări sunt divizate azi de ideea adoptării de copii de către familiile de gay iar aceste disensiuni nu vor avea un comun acord în curând dar din punct de vedere macro-sociologic tendinţele sunt de acceptare în ţările dezvoltate şi de respingere în cele aflate pe drumul dezvoltării”,  a încheiat Cezar Laurenţiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!