Angajatorii de la stat, activi și în aprilie, luna dinaintea blocării angajărilor din aparatul public: peste 3.000 de joburi noi scoase în piață

Comentează

După ce, la finalul anului trecut, a fost anunțată deblocarea a 90.000 de posturi vacante din aparatul de stat, luna mai a venit cu vestea înghețării angajărilor în instituțiile publice, până la sfârșitul anului. Luna aprilie pare, astfel, să fi fost ultima în care numărul de joburi noi scoase în piață a depășit pragul de 3.000. Cumulat, în perioada ianuarie – aprilie 2023, aproximativ 10.000 de posturi au fost disponibile în instituțiile de stat.

Măsura de înghețare a posturilor are ca scop reducerea deficitului bugetar, însă nu se va aplica și în cazul angajărilor din Educație și Sănătate, acolo unde există o nevoie considerabilă de personal. De altfel, sistemul sanitar a fost, de la începutul anului și până acum unul dintre cei mai puternici angajatori și este foarte probabil ca acest lucru să nu se schimbe, în condițiile, pentru acest sector, există un memorandum care impune exceptarea lui din ordonanța dată de Guvern.

Aproximativ 20% din numărul total de locuri vacante sunt pentru medici, asistenți medicali și infirmieri, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro. 11% sunt pentru muncitori, 6,5% pentru îngrijitori și 5,3% pentru referenți. Cel mai puțin căutați în luna aprilie au fost tehnicienii, tâmplarii, maseurii, lăcătușii sau inginerii hidrologi.

La nivel general, mai mult de 90% au fost funcții de execuție (respectiv 2.824) și aproximativ 5% au fost funcții de conducere. 1.745 de locuri de muncă au fost postate de instituțiile locale, 410 de primării, 360 de instituțiile județene și puțin peste 200 de instituțiile naționale. Cel mai puțin, în luna aprilie, au angajat consiliile județene, Guvernul și ministerele și instituțiile regionale. Totodată, 173 de poziții au fost vacante în unitățile militare.

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv aproape 600, aparțin instituțiilor de stat din București, Clujul ocupând a doua poziție în clasament, cu 226 de oferte. Urmează Brașov, Constanța și Timiș, toate trei cu peste 100 de posturi scoase în piață. Cele mai puține opțiuni la stat le-au avut candidații din Covasna, Arad, Caraș – Severin, Giurgiu, Gorj sau Botoșani

Celor 3.000 de joburi disponibile la stat în luna aprilie li se mai adaugă aproape 33.000 din mediul privat, acolo unde lucrurile sunt mai nuanțate și adresabilitatea către candidați este ceva mai largă, în condițiile în care apar variabile precum munca remote sau hibrid, joburile part time sau pe bază de proiect, care atrag o anumită parte din candidați, în special pe cei foarte tineri.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 34.000 de locuri de muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 2.000 de locuri de muncă la stat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: eJobs
ALTE ȘTIRI
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
MONDEN
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
Theo Rose, Anghel Damian si Sasha
16:02
Cum au apărut Theo Rose și Anghel Damian, alături de fiul lor, la sala de repetiții. Cât de mult a crescut Sasha. „S-a supărat că plec”
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
18:44
I s-a făcut foame și a intrat peste vecin în casă: ce a pățit un bărbat din Brăila prins cu plasa plină la frigider
18:41
Un Mercedes 300 SL Coupe, abandonat 30 de ani, a fost descoperit într-un garaj din Portugalia. Este unul dintre cele 1.400 de exemplare produse
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
18:09
Mașina a alertat poliția în mijlocul nopții: ce au găsit autoritățile germane într-un șanț și cum a fost dat de gol un șofer român
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
 Autostrada A3 se închide complet pe ambele sensuri începând de joi, 17 septembrie 2026, pe sectorul din județul Sălaj cuprins între kilometrul 66+500 (nodul rutier Nușfalău) și kilometrul 79+854 (Suplacu de Barcău). Foto: CNAIR
16:47
Se închide circulația pe Autostrada A3, județul Sălaj, pe ambele căi, începând de joi
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
16:27
PSD și AUR fac scut în jurul zborurilor spre Mykonos. Cine sunt cei 13 pasageri ai avionului privat și de ce nu vor fi anchetați
Ciobanul Liviu din Bihor, un bărbat cu un pulover albastru de lână, lângă un gard viu din București. Își ține capul sprijinit într-un toiag
Exclusiv
16:04
Ce-i transmite ciobanul Liviu din Bihor lui Ilie Bolojan: „Bucureștiul nu-i pentru el. Aducem oile aici”
Marinel Băltărețu și soția la Târgul Național al Mierii
Reportaj
16:00
A dat 100 de euro pe o regină și are 380 de familii de albine! Povestea apicultorului din Olt: „Cum toată lumea are flori în fața casei, eu am stupi!”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?