CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă

Comentează

Final de ediție-record în Campionatul Național de Matematică pe echipe: 13.000 de elevi și aproape 1,7 milioane de exerciții rezolvate

Se trage cortina peste cea mai intensă ediție CampioMATE de până acum! Ediția 2025 a campionatului național de matematică pe echipe - program organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe în parteneriat cu Societatea de Sțiinte Matematice din România – a ajuns la final. În cele peste șase luni de exerciții, joc și socializare, elevii-jucători din Arenă au atins noi rezultate de top.

București, 3 iunie 2025 – Ediția 2025 a CampioMATE - competiție națională de matematică pe echipe, inspirată din gaming și sport și dedicată elevilor de gimnaziu - s-a încheiat, marcând un număr record de participanți și o mobilizare excepțională din partea profesorilor, elevilor și voluntarilor și demonstrând cât de atractivă poate fi matematica atunci când este adusă în terenul preferat al copiilor: cel al jocului, prieteniei și competiției.

Rezumatul ediției în numere:

13.000 de elevi-jucători din peste 1.000 de școli, înscriși de peste 800 de profesori din 39 de județe.

1.668.451 de exerciții rezolvate în Arenă.  291 de echipe antrenate de Antrenori, plus 27 de bănci de rezerve coordonate de liceeni-voluntari.

232 de echipe care au obținut scor de medalie – 149 de echipe care au atins nivel GOLD (adică mai mare sau egal cu 90% din punctajul maxim posibil), 53 de echipe SILVER (80%-89,99% din punctajul maxim posibil) și 30 de echipe BRONZE (70%-79,99% din punctajul maxim posibil). 

4034 de jucători cu scor de medalie - dintre care 1.817 cu punctaj de GOLD, 1.363 SILVER și 854 BRONZE.

Peste 20.000 de feedback-uri primite de la jucători, cu un scor mediu de satisfacție de 4,65/5 – semn clar că matematica jucată și experiența din Arenă au fost pe placul lor!

„CampioMATE e dovada că atunci când le oferim copiilor contextul potrivit – cu joc, apartenență și sprijin – învață cu pasiune și se implică nu 100%, ci 1000%. Ne bucură nu doar creșterea rezultatelor numerice ale ediției, ci mai ales creșterea unei comunități unite de elevi, părinți, profesori, voluntari și parteneri care cred în valoarea educației și în importanța adaptării metodelor educaționale la noile generații. Ediția 2025 ne-a arătat tuturor, încă o dată, că matematica poate fi o aventură captivantă pe care copiii o aleg cu bucurie”, au declarat Maria Predoiu și Andrei Rădulescu, co-fondatori CampioMATE.

Un Level-up ca în jocuri: comparativ cu ediția precedentă, anul acesta au fost cu 30% mai mulți jucători în Arena CampioMATE (de la 10.000 la 13.000) și cu +40% mai multe școli implicate (de la aproximativ 700 la peste 1.000). De asemenea, elevii-jucători au rezolvat cu aproape 70% mai multe exerciții matematice (de la 1 milion la peste aproape 1,7 milioane), iar numărul de jucători care au atins scor de medalie este mai mult decât dublu față de Ediția 2024.

În spatele acestor cifre sunt sute de profesori și antrenori pasionați, liceeni-voluntari dedicați și o întreagă comunitate de părinți, parteneri și suporteri care au înțeles că matematica nu înseamnă doar calcule, ci strategie, perseverență, coordonare, spirit de echipă și, mai ales, bucurie. Pentru elevii-jucători și toți cei implicați, finalul Ediției 2025 vine cu un adevărat festival de Gale în cadrul cărora comunitatea CampioMATE își sărbătorește atleții minții și campionii: Gala națională, pe 31 mai, online, urmată de mai multe evenimente offline, locale, coordonate de Inspectoratele școlare județene în Călărași, București, Ilfov, Constanța, Bistrița-Năsăud, Iași, Alba, Bacău, Prahova, Teleorman, Arad, Suceava, Vrancea și alte județe până la vacanță. 

Ce este CampioMATE – Campionatul național de matematică pe echipe?

CampioMATE este un format de învățare complementară care îmbracă forma unui concurs dedicat generației nativilor digitali și are ca misiune atragerea elevilor de gimnaziu spre matematică pentru a-și crește nivelul. Programul este organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România. În țară, programul este derulat în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene. În acest an, concursul este inclus pe lista concursurilor școlare naționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

CampioMATE 2025 este susținut de Kaufland – Partener Principal și de Galeria Suporterilor – ProTV, EY Romania, NEPI Rockcastle, Familia Safir, Interbrands – Orbico, Publicis Relations,  BRD Groupe Société Générale, mindit.io, Mediaposte Martech,  Novotel, EXE Software, BIC și suporteri persoane fizice. 

La finalul Ediției 2025, echipele și jucătorii clasați pe primele poziții naționale sunt:

  1. TOP ECHIPE:
  • Clasa a V-a, Divizia Beta:
  • Clasa a V-a, Divizia Gamma
  • Clasa a VI-a, Divizia Beta
  • Clasa a VI-a, Divizia Gamma
  • Clasa a VII-a, Divizia Beta
  • Clasa a VII-a, Divizia Gamma
  • Clasa a VIII-a, Divizia Beta
  • Clasa a VIII-a, Divizia Gamma
  1. TOP JUCĂTORI:
 JucătorJudețProfesor coordonatorAntrenor
Clasa a V-a, Divizia Beta
Premiul ICHIRIAC ANDREI ALEXANDRUCTCÎJU IULIANA-GEORGIANACRETU ANCA IOANA
Premiul IIURSE ARIANACTCRETU ANCA IOANACRETU ANCA IOANA
Premiul IIILAZĂR IRINAABCAMELIA BARBATUCAMELIA BARBATU
Premiul IIISAFTA IOANA ANTONIABMIRICA MIHAELABOBOC LAURA NICOLETA
Premiul IIIMISACA MAYRA ANASTASIACTCÎJU IULIANA-GEORGIANACRETU ANCA IOANA
Premiul IIIPASA ANTONIACTCRETU ANCA IOANACRETU ANCA IOANA
Premiul IIILUCA SARA ADELINACTCRETU ANCA IOANACRETU ANCA IOANA
Clasa a V-a, Divizia Gamma
Premiul IVÎLSAN ALESIA-MARIAMHCAPITANESCU CONSTANTINCAPITANESCU CONSTANTIN
Premiul IITARCAN GIULIA MARIAISKUI ANISOARAKUI ANISOARA
Premiul IIIUNGUREANU IZABELAISACHITEI MIHAELAKUI ANISOARA
Clasa a VI-a, Divizia Beta
Premiul IGRIGORE IUSTINVNMIRELA NIȚĂPÎRLEA GABRIELA MIHAELA
Premiul IIBRATU ALEXCTCÎJU IULIANA-GEORGIANACÎJU IULIANA-GEORGIANA
Premiul IIICHIRPAC DARIUSCTCÎJU IULIANA-GEORGIANACÎJU IULIANA-GEORGIANA
Clasa a VI-a, Divizia Gamma
Premiul IPREDA ALEXANDRACLPETRE MIRELAVRAPCEA MIHAELA
Premiul IICREȚU ALINA-DIANABTADRIANA HOROPCIUCSANDU MARCEL
Premiul IIINEACSU CRINA ANTONIACLBOGDAN SIMONAVRAPCEA MIHAELA
Clasa a VII-a, Divizia Beta
Premiul ITATARU FLORENTINAISDANIEL CARAUSUGHEORGHE DIANA
Premiul IIGLAVĂ RĂZVANDJNEDELCU IRINABADESCU CRISTINA
Premiul IIDORNEANU MARIA-ILONAISDORNEANU CONSTANTIN BOGDANAIDA ANDREEA GRECU
Premiul IIMAFTEI LUCIANIS.GHEORGHE DIANA
Premiul IICRACIUN PETRUIS.POPESCU MARILENA
Premiul IIPOP DARIA MARIASVBEJENARIU NICOLAEBEJENARIU NICOLAE
Clasa a VII-a, Divizia Gamma
Premiul ITUDOSE MARIUSCLOLTEANU CORNELIAOLTEANU CORNELIA
Premiul IIDRAGUSIN ALEXANDRACL.OLTEANU CORNELIA
Premiul IIIADÎR FLORINACLTOADER VIOLETA-MARIAOLTEANU CORNELIA
Clasa a VIII-a, Divizia Beta
Premiul IGRĂDINARU DARIAISCRETU CATALINDIMA ANA-GABRIELA
Premiul IIBONANNO SOFIAIS.DIMA ANA-GABRIELA
Premiul IIIPREPELIȚĂ IASMINAISONOFREI VIORICADIMA ANA-GABRIELA
Clasa a VIII-a, Divizia Gamma
Premiul IBRAN MELISA ANDREEASVBEJENARIU NICOLAECALANCE CEZAR
Premiul IISÎRGHI ANASTASIA-ȘTEFANIAISGIOSAN IRINAMIHU RAMONA IOANA
Premiul IIIRISNOVENAU MIHAELATLNICOLAE SEVASTIANAPRICOP MIHAELA

Sursa foto: CampioMATE

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
15:50
Stegarul Dac a fost reținut 24 de ore. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
MONDEN
Maurice Munteanu
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
16:22
Gheața marină din Antarctica atinge al treilea cel mai scăzut nivel din istorie. Oamenii de știință trag un semnal de alarmă
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale