Când ai nevoie de implant dentar: ce trebuie să știi?

Comentează

Sursa foto: Freepik

Implantul dentar este considerat una dintre cele mai eficiente soluții la care se poate apela în cazul pierderii dinților. Realizat de obicei din titan și cu o formă asemănătoare cu cea a unui șurub, acesta se inserează în os, înlocuind astfel cu succes rădăcina unui dinte care lipsește. Ulterior, în urma unui proces care poate dura câteva luni, implantul fuzionează cu osul și este pregătit pentru a susține coroana dentară ce va înlocui partea vizibilă a dintelui.[3] În acest articol vom vorbi despre câteva situațiile când este nevoie de un implant dentar și avantajele asociate cu acesta.

Ai nevoie de implant dentar dacă deja ai pierdut unul sau mai mulți dinți

Impactul pe care lipsa chiar și a unui singur dinte îl poate avea asupra danturii tale este semnificativ. Tocmai de aceea este important să se intervină cât mai repede posibil pentru tratarea acestei probleme și, după cum menționam mai sus, implantul dentar reprezintă una dintre cele mai eficiente soluții la care poți apela, dovadă fiind și rata foarte mare de succes a sa, de peste 97%.[2]

Unul dintre factorii cărora li se datorează această rată de succes atât de ridicată este faptul că, datorită materialelor din care este realizat, implantul dentar , ceea ce înseamnă că riscul de a fi respins de organism este mic.[1]

Ai nevoie de implant dentar dacă dinții tăi nu mai pot fi salvați

Factorii care îți pot afecta sănătatea dinților sunt numeroși. Dacă eventualele probleme dentare nu sunt depistate și tratate la timp, se poate ajunge în situația în care singura opțiune la care se mai poate apela este extracția dentară. Dacă și tu urmează să treci printr-o astfel de procedură, întreabă-ți dentistul dacă poți înlocui dintele sau dinții extrași cu implanturi dentare.

Ai nevoie de implant dentar dacă lipsa dinților îți afectează calitatea vieții

Lipsa dinților poate afecta modul în care pronunți anumite sunete sau mesteci ori chiar funcționalitatea danturii. Toate acestea îți vor afecta calitatea vieții. Din fericire, înlocuirea dinților lipsă te poate ajuta să scapi de aceste probleme. Implanturile dentare pot contribui la îmbunătățirea fonației și a masticației, precum și la îmbunătățirea calității vieții.[4]

Ai nevoie de implant dentar dacă nu vrei să porți proteze dentare sau punți dentare

Implantul dentar nu reprezintă singura soluție disponibilă pentru înlocuirea dinților lipsă. Protezele dentare și punțile dentare sunt alte două opțiuni foarte cunoscute. Prezintă însă anumite dezavantaje, de la dificultatea de a te acomoda cu ele sau de a menține o igienă orală corespunzătoare până la aspectul lor. O altă problemă o reprezintă faptul că, în unele cazuri, procesul de montare a unor astfel de lucrări presupune intervenții asupra dinților naturali sănătoși, ceea ce afectează integritatea acestora.

Implantul dentar nu prezintă astfel de dezavantaje: nu este necesară o îngrijire specială, ci doar o igienă orală corectă, nu afectează în niciun fel dinți din apropierea spațiului edentat, au un aspect natural și rezistă mai mult timp.[4]

Ai nevoie de implant dentar dacă lipsa dinților ți-a afectat fizionomia

Pierderea unuia sau a mai multor dinți va avea un impact negativ nu doar asupra aspectului zâmbetului tău, ci și asupra întregii tale fizionomii. Îți poate face obrajii să pară lăsați, să aibă un aspect înfundat, și îți poate afecta mușcătura. Cu atât mai mulți dinți îți lipsesc, cu atât mai vizibile vor deveni aceste modificări faciale care te pot face să pari mai bătrân decât ești de fapt. Implanturile dentare pot contribui însă la prevenirea acestor modificări faciale.[4]

Implanturile dentare au numeroase avantaje și beneficii, dar numai un medic stomatolog îți poate spune dacă ești sau nu un candidat potrivit pentru o astfel de procedură, în funcție de particularitățile cazului tău și numai după o consultație de specialitate și efectuarea investigațiilor necesare.

Bibliografie:

  1. „Dental Implants: Tooth Implants, Dentures, Dental Crowns & Bridges.” Cleveland Clinic, 2022, my.clevelandclinic.org/health/treatments/10903-dental-implants. Accessed 5 Dec. 2022.
  2. Gupta, Ranjan, et al. „Dental Implants.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 8 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470448/. Accessed 5 Dec. 2022.
  3. „Implants.” Mouthhealthy.org, 2022, www.mouthhealthy.org/all-topics-a-z/implants/. Accessed 5 Dec. 2022.
  4. Yetman, Daniel. „What Are the Benefits and Drawbacks of Dental Implants?” Healthline, Healthline Media, Dec. 2022, www.healthline.com/health/dental-and-oral-health/benefits-of-dental-implants. Accessed 5 Dec. 2022.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
13 oct.
Despăgubiri de 30.000 de euro pentru o mamă concediată după ce a cerut să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
13 oct.
Papa Leon al XIV-lea, operat cu succes pentru extirparea unui nodul pulmonar. Cât va rămâne în spital
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
13 oct.
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
13 oct.
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?