Ce trebuie să știi despre antrepriza generală? Ce este și cum te ajută?

Comentează
Arhiva foto

Ai nevoie de ajutorul unei firme specializate în construcții, care să se ocupe de tot ce presupune ridicarea unui grup de imobile sau de renovarea unor imobile deja existente? Înseamnă că trebuie să știi ce presupune antrepriza generală și cum poate să deservească scopului pe care îl ai. Este vorba despre un parteneriat în care ai rolul de semnatar, iar firma cu care colaborezi îți pune la dispoziție o gamă largă de servicii în baza unui contract cunoscut drept contract de antrepriză. Înainte de a face primii pași în acest domeniu, este esențial să iei în considerare elementele menționate în rândurile de mai jos. 

Antrepriza generală și contractul de antrepriză

Nu de puține ori, antrepriza generală și contractul de antrepriză sunt termeni pe care dezvoltatorii îi confundă între ei. De aceea, este bine să știi că antrepriza desemnează suma serviciilor de care poți avea parte atunci când colaborezi cu o firmă de construcții, pe când contractul de antrepriză este documentul oficial și legal prin care sunt consemnate lucrările de care vei beneficia, prețurile pe care trebuie să le achiți, dar și celelalte condiții care trebuie îndeplinite de către constructor.

Care este rolul antreprenorului general?

Atunci când apelezi la ajutorul unui antreprenor general, este bine să știi care sunt atribuțiile de care acesta se ocupă. Este vorba despre un rol esențial, mai ales în domeniul construcțiilor. De exemplu, antreprenorul general trebuie să aibă în vedere următoarele:

• coordonarea cu succes a tuturor echipelor care sunt implicate în proiectul de construcție, de la arhitect până la constructori, șeful de șantier, precum și furnizorii de materiale, dar și furnizorii de echipamente de construcții;

• verificarea evoluției construcției;

• se asigură că toate lucrările se desfășoară conform planului stabilit împreună cu beneficiarul;

• se ocupă de obținerea certificatelor de garanție, dar și de buna execuție a construcției;

• păstrarea unei legături permanente cu beneficiarul;

• semnalarea oricărei probleme ce poate apărea pe parcurs;

• găsirea unor soluții eficiente de reglementare a problemelor de pe șantier.

Dirigintele de șantier, un colaborator important

Pe lângă antreprenorul general, dirigintele de șantier este și el extrem de important atunci când te ocupi de ridicarea unor imobile. Este vorba despre o punte de legătură între tine, ca beneficiar și modul în care se desfășoară lucrările. Mai exact, dirigintele de șantier se ocupă de verificarea, autenticitatea și concordanța dintre proiectul în cauză și autorizația de construcție. În același timp, el se ocupă de verificarea fiecărei etape necesare pentru desfășurarea lucrărilor de construcție, de implementarea tehnologiilor de execuție, dar și de verificarea lucrărilor contractate prin alți executanți (electricitate, gaze, apă-canal). În cazul în care anumite lucrări sunt realizate necorespunzător, dirigintele de șantier are dreptul să solicite executantului sistarea lucrărilor și remedierea lor, conform proiectului.

Cele mai importante puncte din contractul de antrepriză

Înainte de a semna contractul de antrepriză, este recomandat să verifici toate subpunctele incluse în acest document. De exemplu, acordă o atenție deosebită materialelor folosite în timpul construcției: acestea îți pot fi furnizate de către antreprenorul general sau le poți alege în funcție de calitatea pe care ți-o dorești. Mai mult, trebuie să te asiguri că în contract este stipulat prețul convenit împreună cu partenerul tău, dar și care este data de finalizare a imobilului dorit.

Clauzele sunt și ele foarte importante. Discută cu un avocat care te poate ajuta din punct de vedere legislativ să îți protejezi investiția și adaugă în contractul de antrepriză clauzele care consideri că sunt cele mai indicate.

Un alt element esențial, pe care este indicat să-l cunoști și pe care să-l verifici în contract, este referitor la faptul că antreprenorul general are dreptul de a subcontracta la rândul său alte firme cu care să colaboreze în vederea finalizării lucrărilor. În calitate de beneficiar, ai dreptul să obții informații despre companiile cu care colaborează antreprenorul general, astfel încât să deții controlul asupra modului în care se desfășoară lucrările.

Urmează să semnezi pentru prima dată un contract antrepriză?

Dacă nu ai mai apelat la un antreprenor general până acum, indicat este să te documentezi foarte bine, să înțelegi care este rolul acestuia și să citești contractul de antrepriză în detaliu. În cazul în care este necesar, solicită ajutorul unui avocat, care să-ți explice pas cu pas fiecare dispoziție din documentul pe care urmează să-l semnezi.

Indiferent dacă vrei să ridici hale metalice, pe care să le vinzi sau pe care să le închiriezi ori clădiri cu destinație rezidențială, iccofm.ro îți poate veni în ajutor. Echipa din cadrul acestei companii are o vastă experiență în domeniul construcțiilor, punând accent pe calitate și pe respectarea tuturor obligațiilor stipulate în contractul de antrepriză! 

Date de contact:

Telefon: +40 268 401 279

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!