eJobs index salarial: cât câștigă, în medie, electricienii și inginerii de depanare

Comentează
Arhiva foto

Specialiștii din zona de service și reparații continuă să fie unii dintre cei mai căutați candidați din piață, atât de către angajatorii din România, cât și de cei din afara țării. De la începutul anului și până acum, 3.000 de joburi pentru acest sector au fost postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. 13,4% dintre acestea aparțin angajatorilor din străinătate, procent care depășește media pieței la nivel general, în condițiile în care, pentru toate domeniile, doar 6,2% dintre joburi sunt peste hotare.

Este o creștere continuă a nevoii de specialiști și muncitori calificați pentru acest domeniu de activitate. O dată, pentru că sunt mulți care aleg să plece și să lucreze în străinătate și, apoi, pentru că scade numărul de tineri instruiți în școli de profil. În plus, pentru anumite meserii, precum cea de electrician, instalator ori mecanic auto, vedem tot mai multe cazuri în care acești specialiști aleg să lucreze pe cont propriu.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în service & reparații este de 4.000 de lei pe lună. Un mecanic auto câștigă, în medie, 3.500 de lei pe lună, la nivel național, în timp ce un vopsitor auto poate ajunge până la 5.000 de lei pe lună. Un tehnician depanator are o medie salarială netă de 3.500 de lei, iar un inginer depanator câștigă 7.000 de lei. Frigotehniștii, instalatorii sau electricienii sunt alte trei specializări căutate pentru care remunerația medie este cifrată la 4.000, 3.000, respectiv 3.500 de lei.

Atunci când acești specialiști lucrează în sistem de freelancing, veniturile pe care le încasează depășesc în aproape toate cazurile 5.000 de lei pe lună, în funcție de numărul de lucrări preluate și de complexitatea acestora. Iar pentru cei care lucrează în străinătate, vorbim despre salarii care pleacă de la 1.500 de euro, net. Pentru că sunt joburi care cer competențe tehnice foarte specifice care sunt din ce în ce mai greu de găsit în piață, chiar și în cazul acelor poziții entry level care nu necesită studii superioare, media salarială netă, la nivel național este de 3.200 de lei.

Alte poziții pentru care au fost introduse salarii în Salario sunt inginer auto (4.500 de lei), electrician auto (4.000 de lei), consilier service (3.200 de lei), inginer de depanare (7.000 de lei), tehnician de diagnoză auto (5.000 de lei) sau alpinist utilitar (5.000 de lei). În acest moment, 1.000 de locuri de muncă pentru cei specializați în service & reparații sunt disponibile pe eJobs.ro.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din service & reparații sunt pentru:

  • Operator calculator - 2.200 de lei
  • Casier – 2.500 de lei
  • Strungar - 3.000 de lei
  • Consilier service  - 3.100 de lei
  • Operator CNC - 3.200 de lei

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din service & reparații sunt:

  • Slobozia: 2.100 de lei
  • Alba Iulia: 2.460 de lei
  • Târgu Jiu: 2.500 de lei
  • Mangalia: 2.620 de lei
  • Satu Mare: 2.800 de lei

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din service & reparații sunt:

  • București : 4.250 de lei
  • Cluj - Napoca: 4.000 de lei
  • Brașov: 3.900 de lei
  • Sibiu: 3.700 de lei
  • Timișoara: 3.600 de lei

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

  • Director tehnic: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 14.800 lei
  • Inginer auto: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 12.000 lei
  • Inginer mecanic: salariul mediu net la nivel național – 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 10.000 de lei
  • Inginer electric: salariul mediu net la nivel național - 4.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 8.800 lei
  • Mecanic auto: salariul mediu net la nivel național – 3.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 8.000 lei

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 29.000 de locuri de muncă. Peste 550.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: eJobs
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
12:31
Un șnițel pentru fiecare gol: cum a încheiat un fotbalist sezonul la Bayern München cu 61 de bucăți de carne gătite ca la carte
12:26
Fragment de dronă găsit de salvamari pe plaja din Eforie Nord, în zona Steaua de Mare
12:22
Ce amendă a primit un șofer de autocar care mergea prea încet, la Viena: „Nu pot să gonesc prin oraș”
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare eucalipt. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate