Unii oameni spun despre ei că sunt norocoși. Alții par convinși că, indiferent ce fac, lucrurile se întorc mereu împotriva lor. Avem prietenul care găsește ultimul loc de parcare exact când ajunge, colegul care pare să câștige mereu la jocurile de societate sau persoana care povestește că „a avut un feeling” înainte ca și ceva improbabil să se întâmple.
Dar există cu adevărat oameni mai norocoși decât alții? Sau mintea noastră este foarte bună când observă anumite întâmplări și le transformă într-o poveste coerentă?
Psihologia ne spune că răspunsul are mai mult de-a face cu percepția, memoria și felul în care interpretăm șansa decât cu existența unei calități misterioase care se bazează pe noroc.
Norocul este mai ușor de observat după ce s-a întâmplat
Atunci când apare un rezultat neașteptat și favorabil, tindem să îl ținem minte. Celelalte zeci de situații în care nu s-a întâmplat nimic spectaculos dispar mult mai ușor din memoria noastră.
De aici poate apărea impresia că anumite persoane „au mereu noroc”. Ne amintim momentele extraordinare, dar nu facem automat inventarul tuturor situațiilor obișnuite care au avut loc între ele.
Acest tip de gândire este întâlnit în multe contexte. De la coincidențe și competiții până la situații bazate explicit pe șansă, oamenii caută explicații și tipare chiar și acolo unde rezultatul poate fi pur aleatoriu. Inclusiv publicațiile din domeniul divertismentului au scris despre felul în care funcționează anumite jocuri și despre diferența dintre probabilitate, strategie și elementele care rămân pur și simplu la nivel de șansă.
Însă psihologii au mers mai departe și au încercat să afle de ce ne este atât de greu să păstrăm această separare.
Iluzia controlului ne face să credem că putem influența șansa
Unul dintre cele mai cunoscute concepte din acest domeniu este „illusion of control”.
Psihologul Ellen Langer l-a studiat încă din anii '70. Într-o serie de șase experimente cu peste 600 de participanți, cercetătoarea a observat că factori asociați în mod normal cu activitățile bazate pe abilitate - precum alegerea, familiaritatea, competiția sau implicarea personală - îi pot face pe oameni să devină prea încrezători chiar și atunci când rezultatul este determinat de șansă.
Unul dintre exemple este deosebit de intuitiv. Dacă unei persoane i se permite să își aleagă singură un bilet într-o situație bazată pe șansă, simplul act al alegerii poate crea o senzație mai mare de control. Matematic, probabilitatea nu s-a modificat. Psihologic însă, situația poate părea diferită.
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii pot ajunge să dezvolte propriile „ritualuri norocoase”.
„Am mai făcut asta și a funcționat”
Experiențele anterioare pot consolida și mai mult această impresie.
Într-un alt studiu, Langer și Jane Roth le-au cerut participanților să prezică rezultatul unor aruncări cu moneda. Cei care avuseseră mai multe răspunsuri corecte la începutul experimentului au ajuns să considere că sunt mai buni la această sarcină și să se aștepte la rezultate mai bune în viitor.
Însă problema este evidentă: aruncarea monedei rămânea un eveniment aleatoriu.
Participanții care avuseseră succese timpurii își aminteau însă mai multe dintre reușitele proprii și își evaluau performanța mai favorabil. Este un exemplu bun despre cât de repede putem transforma o secvență favorabilă de întâmplări într-o presupusă abilitate.
Dacă ne iese ceva de trei ori consecutiv, primul impuls nu este întotdeauna să spunem „am avut trei rezultate favorabile independente”. Mult mai natural poate suna „se pare că sunt bun la asta”.
Putem ajunge să tratăm norocul ca pe o trăsătură personală
Uneori mergem chiar mai departe și considerăm că norocul aparține persoanei. Cercetătorii Michael Wohl și Michael Enzle au analizat această idee în studii despre jocuri bazate exclusiv pe șansă. Ei au constatat că posibilitatea de a face o alegere putea crește atât percepția participanților asupra propriului noroc, cât și estimarea șanselor lor de reușită.
Experimentele au identificat inclusiv comportamente compatibile cu ideea că „norocul personal” ar putea fi transferat sau ar putea influența un mecanism aleatoriu.
Din punct de vedere matematic, evident, probabilitatea nu știe cine este considerat „norocos”. Dar mintea umană nu lucrează exclusiv cu probabilități matematice.
Coincidențele ne fac să căutăm povești
Există și un motiv mai general pentru toate acestea: creierului îi plac explicațiile. Dacă două evenimente apar unul după altul, încercăm adesea să găsim o legătură între ele. Dacă aceeași coincidență se repetă, legătura pare și mai puternică.
Uneori există într-adevăr o cauză. Alteori există doar o succesiune de rezultate independente. Norocul devine atunci o etichetă foarte comodă. Spunem că cineva este norocos ca să rezumăm o serie de întâmplări favorabile sau că avem „ghinion” atunci când mai multe lucruri neplăcute se succed într-un interval scurt.
Și atunci, există sau nu oameni norocoși?
În sens statistic, cineva poate avea, fără îndoială, o perioadă în care îi apar mai multe rezultate favorabile decât altcuiva. În orice sistem în care există variație și șansă, astfel de secvențe trebuie să apară.
Diferența importantă este între „această persoană a avut noroc” și „această persoană are o calitate care îi va modifica probabilitățile viitoare”.
Psihologia ne avertizează mai ales în privința celei de-a doua concluzii. Alegerea, experiența, implicarea și câteva succese consecutive pot crea senzația de control chiar și atunci când rezultatul rămâne aleatoriu. Poate că acesta este și motivul pentru care ideea de „om norocos” rezistă atât de bine - șansa produce întâmplări, iar mintea noastră le transformă în povești.
Jocurile de noroc sunt interzise minorilor. Fii responsabil!