Sfaturi corporate: Vinul pentru cadou - soiuri româneşti sau internaţionale?

Comentează
Arhiva foto

de Răzvan Avram

Vestea bună: nu există neapărat o regulă. Vestea mai puţin bună: e necesară, totuşi, un pic de muncă de documentare, mai ales dacă facem vinul cadou unor clienţi corporate.

Asul din mânca, atunci când oferim un cadou, este, cu certitudine, elementul surpriză. Din acest motiv, cea mai bună recomandare este să dăruim un vin pe care persoana în cauză nu l-a mai gustat.

La o minimă analiză, clienţii corporate pot fi împărţiţi, cel mai simplu, după naţionalitate. Dacă sunt străini, e sigur o idee bună să le facem cadou vinuri din soiuri locale româneşti: Feteasca Albă, Feteasca Regală, Tămâioasa Românească sau Feteasca Neagră ar fi câteva bune exemple. Dacă destinatarii cadourilor sunt români, să le oferim vinuri din soiuri internaţionale: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Merlot, Cabernet Sauvignon sau Shiraz ar putea fi doar câteva dintre opţiuni.

Principala teamă pe care trebuie s-o învingem, când facem un cadou, este aceea că s-ar putea să nu nimerim exact. Dar, la urma urmei, dacă nu alegem ceva neobişnuit, n-o să reuşim niciodată să facem cuiva o surpriză adevărată!

Recomandarea de azi: Shiraz 2019 de la Crama „1000 de Chipuri” din Dealu Mare. La ce ne putem aştepta, dacă deschidem o sticlă?

Un Shiraz de Dealu Mare, un vin cu un corp masiv şi musculos, asemenea unui atlet bine antrenat, cu arome intense de fructe negre de pădure, totul frumos îmbrăcat într-o haină elegantă de condimente exotice. După o oxigenare de o oră (recomandată, dar nu obligatorie), din pahar răzbat note de coacăze negre, ardei verde şi ciocolată amară, la care se adaugă impresii de lemn dulce, vanilie, scorţisoară şi piper negru. Un vin încă foarte tânăr, cu taninuri ferme, extrem de savuros şi cu un excelent potenţial de învechire (minimum 8-10 ani de-acum înainte).

Cadouri pentru clienţi şi cadouri pentru angajati

Dacă tot am ales un vin roşu de la Crama „1000 de Chipuri” pentru clienţi, de ce să nu profite şi angajaţii noştri de experienţa vinului? Povestea „1000 de Chipuri” începe în vie şi se continuă la cramă. În Dealu Mare, la Urlaţi, sunteţi invitaţi să degustaţi vinurile cramei direct din tanc şi barique, într-o atmosferă cât se poate de relaxată. Hotelul cramei (cunoscut şi sub numele de „Casa Colinelor”) vă pune la dispoziţie 20 de spaţii de cazare B&B.

Fie că sunteţi cu prietenii, familia sau colegii de serviciu, Crama „1000 de Chipuri” are câte o ofertă personalizată pentru fiecare. Oaspeţii pot alege între terasa şi restaurantul hotelului, sau chiar salonul de evenimente cu 300 locuri.

Dacă ajungeţi la „1000 de Chipuri” pentru degustări, petreceri private, seminarii, team buildinguri, sau alte tipuri de evenimente, uşa cramei vă este deschisă pe tot parcursul anului, cu rezervare în prealabil, desigur.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală