În ultima perioadă, un mesaj fals care circulă pe rețelele sociale a creat panică printre șoferii din București și Ilfov. Acesta susține că în mai multe intersecții ar fi fost instalate camere de supraveghere dotate cu radar și recunoaștere facială, capabile să sancționeze automat abaterile precum depășirea vitezei, lipsa centurii de siguranță sau vorbitul la telefon în timpul condusului. Aceste informații, însă, sunt nefondate spun oamenii legii. Textul fals avertiza asupra instalării unor camere de supraveghere pe Șoseaua Alexandriei, la intrarea în Bragadiru, despre care se spunea că ar fi echipate atât cu radar, cât și cu recunoaștere facială. Potrivit acestui mesaj, camerele ar fi capabile să sancționeze automat șoferii pentru abateri precum depășirea vitezei, nepurtarea centurii de siguranță, utilizarea telefonului în timpul condusului sau lipsa luminilor de zi.
Lista intersecțiilor menționate includea zone cunoscute, cum ar fi: Șoseaua Odăii – Șoseaua București-Târgoviște, Intersecția cu A3 - Strada Gherghitei, Bulevardul Dimitrie Pompeiu – Șoseaua Petricani, Șoseaua Berceni – DNCB, și alte puncte din București și Ilfov. Mesajul avertiza, de asemenea, că acest sistem de monitorizare ar fi intrat deja în funcțiune și că șoferii ar putea fi amendați inclusiv pentru neacordarea priorității la trecerile de pietoni sau forțarea semaforului.
Deși redactat cu un ton de avertizare, mesajul este complet fals, iar avocatul Bogdan Buneci, a venit să clarifice de ce șoferii nu trebuie să își facă griji.
„Nu există și nici nu au fost amplasate camere de supraveghere cu recunoaștere facială în intersecțiile menționate”, a explicat Buneci, subliniind că „legislația din România nu permite implementarea unor sisteme de supraveghere bazate pe inteligență artificială pentru identificarea și sancționarea automată a șoferilor”. Totodată, atât Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cât și Poliția Rutieră au infirmat folosirea unor astfel de camere pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.
Experții în combaterea dezinformării recomandă șoferilor să verifice informațiile din surse oficiale, cum ar fi site-urile autorităților statului. De exemplu, Poliția Română și CNAIR anunță public doar proiectele verificate și omologate, iar orice modificare legislativă legată de monitorizarea traficului este comunicată în mod oficial. De asemenea, este util să consulți presa de încredere, deoarece aceasta are proceduri riguroase de verificare a informațiilor, în comparație cu mesajele nesusținute de dovezi care circulă pe rețelele sociale. În ceea ce privește folosirea inteligenței artificiale de către poliția Română, avocatul Bogdan Buneci a subliniat.” Nu avem legislație în România în prezent în ceea ce privește implementarea inteligenței artificiale. În legislația noastră nu există prevederi clare dar într-adevăr, la nivelul Uniunii Europene avem legea inteligenței artificiale care ulterior va fi implementată în toate statele Uniunii Europene dar să vedem și cum vor fi implementate aceste variante.”.
Un alt exemplu de dezinformare recentă a fost legat de așa-numitele „radare invizibile” care ar sancționa șoferii fără semnalizare prealabilă. Această informație este, de asemenea, falsă, întrucât legea impune ca toate radarele folosite de Poliția Română să fie omologate și semnalizate corespunzător. Răspândirea acestor zvonuri alimentează neîncrederea și anxietatea, iar verificarea faptelor din surse oficiale este cea mai bună măsură pentru a evita astfel de capcane.
Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să adopte o conduită preventivă și responsabilă, indiferent de sistemele de supraveghere utilizate de autorități. Siguranța în trafic depinde în primul rând de respectarea regulilor și de responsabilitatea fiecărui conducător auto. Monitorizarea traficului, acolo unde există, este destinată să sprijine investigațiile penale în cazuri grave și nu pentru sancționarea automată. Asta nu exclude așadar posibilitatea ca altercațiile din trafic, șicanările sau producerea unui accident prin forțarea culorii roșii a semaforului să nu facă obiectul unei anchete care să ducă la sancționarea celor vinovați.