Dragă anonimă,
Întrebarea ta directă cere un răspuns la fel de direct – şi pentru liniştea sufletului tău ţi-ai dori să fie: “Nu, nu eşti curvă”. Acum, depinde ce înţeles dai tu acestui cuvânt. Întrebarea mea este alta: care este motivul care te ţine, de fapt, lângă soţul tău? Faptul că el îţi iubeşte copiii nu e suficient de puternic, pentru că ar putea să-i iubească şi fără să fie căsătorit cu tine, cu atât mai mult cu cât nu sunt ai lui. Şi mai am o întrebare: celelalte persoane, cu care întreţii relaţii sexuale, ce rol au în viaţa ta? Poate că tu, de fapt, în adâncul inimii tale, îţi doreşti să te îndrăgosteşti şi să ai o relaţie sănătoasă, în care să te simţi împlinită din toate punctele de vedere. Acum, de la un bărbat primeşti statut social şi iubire pentru copiii tăi, de la altul satisfacţie sexuală etc. Probabil că ţi-ai dori să fie cineva care să le facă pe toate. Dar, din moment ce nu l-ai găsit încă, îl construieşti şi tu cum poţi. Decât nimic, mai bine aşa.
Dragă Adela,

“Sunt Laura şi am 26 de ani. Problema mea e că la 19 ani am avut o relaţie tumultuoasă cu un băiat pe care l-am iubit mult, de fapt a fost iubirea vieţii mele. Relaţia aia s-a terminat de vreo 7-8 ani, dar eu tot nu îl pot uita. Acum sunt într- o relaţie, de un an şi jumătate, cu un alt băiat, dar nu sunt fericită, nu cred că îl iubesc şi mă gândesc la fostul. Vreau să fiu fericită. Ajută-mă!
Dragă Laura,
După ce s-a rupt relaţia cu băiatul pe care l-ai iubit foarte mult, ce s-a petrecut? Ai avut un timp pentru tine, în care să te regăseşti? Sau cumva ai intrat imediat în altă relaţie, ca să-ţi îneci amarul? Ar fi foarte important să-ţi rezervi acest timp pentru relaţia cu tine însăţi, este cea mai importantă. Dacă spui că nu-l iubeşti pe cel cu care eşti acum şi nu eşti fericită cu el, cere- i un interval de gândire. Spune- i că eşti tulburată şi ai nevoie să te linişteşti. Apoi, analizează cu atenţie relaţia cu fostul, care te-a marcat. Gândeşte-te bine ce te ţine încă legată de el, dacă într-adevăr merită să-l doreşti atât. Şi care au fost motivele care au dus la despărţire? Vezi dacă nu cumva, dacă reluaţi acea relaţie, nu o să ajungeţi din nou în acelaşi punct. Ai spus că vrei să fii fericită, nu sta tu însăţi în calea ta. Dacă atunci ai suferit, este foarte probabil să suferi din nou, din aceleaşi motive.
Dragă Adela,

“Mă numesc Iulian, am 25 de ani şi am avut o relaţie de un an cu o fată pe care o cunoşteam de mult. Aveam încredere în ea şi, practic, era ceea ce îmi doream. În acea perioadă, când noi am început relaţia, ea a fost părăsită de iubit şi îmi plângea în braţe, iar de la prietenie a început restul. În timpul relaţiei noastre îmi dădea de înţeles şi îmi spunea că mă iubeşte… făcea multe sacrificii pentru relaţia noastră, şi eu la fel… Însă, deodată, m-a lăsat şi s-a întors la fostul. Am vorbit cu acel băiat şi mi-a spus că în acest an în care eu am stat cu ea, ea l-a mai căutat de vreo câteva ori. Simt că înnebunesc pentru că mi-a trădat încrederea. Cum să mai am încredere în fete?”
Dragă Iulian,
Niciodată în viaţa ta să nu mai intri într-o relaţie cu o fată care plânge după fostul ei iubit! Când cineva are o traumă după o relaţie, nu se poate implica în mod sănătos într- o alta. Întotdeauna, după o despărţire, este foarte bine să rămâi o vreme singur, până când te regăseşti. Cineva care tocmai a ieşit dintr-o relaţie în care a suferit este vulnerabil din punct de vedere emoţional. Are nevoie de ajutor, nu este echilibrat. Tu, fără să ştii, ai fost “pansamentul” sufletesc de care ea avea nevoie. Şi, tot fără să ştii, ţi-ai asumat rolul de terapeut. Era de aşteptat ca, după ce o să-şi liniştească trauma, să plece. Gândeşte- te cum a început totul: ea plângea după celălalt în braţele tale. Acum, n-ai încotro. O înţelegi, o ierţi şi îţi înveţi lecţia. Acum tu eşti cel care are nevoie de un “pansament”. Data viitoare o să ştii la ce să te aştepţi.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.