Bibliotecarele de la țară care le învață pe fete să aibă încredere în ele. „Lecția mea preferată a fost cea despre corpul meu”

Comentează
Arhiva foto

În mai multe sate din țară, a fost creată, cu ajutorul bibliotecarelor, rețeaua „fetelor puternice” - Girl Power Network, proiect al Fundației Progress. Școala 9 spune povestea a zece adolescente din comuna Frâncești, județul Vâlcea, care au învățat de la bibliotecara Mariana Bărbulescu cum să aibă mai multă încredere în ele. Au învățat să aibă atitudine civică și că pot lupta pentru nevoile lor și ale comunității din care fac parte.

În cadrul acestui proiect desfășurat în biblioteci, fetele participă la ateliere ținute de bibliotecare pe 10 teme: educație pentru sănătate - despre alegerile asupra propriului corp; comunicare asertivă; independență financiară; diversitate, toleranță și incluziune; fake news și gândire critică; schimbări climatice; bullying; joburi de viitor; bunăstare și cetățenie activă.

La finalul acestor ateliere, adolescentele trebuie să-și construiască o idee de proiect care să ajute comunitatea în care locuiesc.

Elevele din Frâncești și-au dorit un parc la marginea localității, pentru că există unul numai în centrul comunei. Tinerii care nu locuiesc în centru nu prea au unde să-și petreacă timpul în aer liber, au motivat ele. Singurul lor punct de întâlnire este biblioteca, inclusiv verile și le petrec acolo.

Au strâns semnături pentru un parc

„Am mers la primărie, ne-am prezentat și am spus că în urma sondajului de pe teren am constatat că locuitorii își doresc un parc în spatele căminului, mai la deal”, povestește Daria.

Ea a condus „delegația” care a mers în fața reprezentanților primăriei, alături de alte patru fete, Diana, Mona, Alessia și Lore, „susținute de cei cinci băieți, bodyguarzii, care au stat tot timpul în spatele lor”.

La primărie au fost întâmpinate de un alai de adulți: contabilul primăriei, secretarul, viceprimarul și unul dintre consilierii primarului. Au avut emoții mari, recunosc ele. „Vorbeam foarte greu, uitasem tot ce citisem”, afirmă Daria. „Dar am intrat în primărie cu curaj și hotărâre”, adaugă. Și înarmate, de asemenea, cu o listă de 68 de semnături ale frânceștenilor care locuiesc în zona în care ar urma să fie construit parcul.

Vor ca acesta să aibă leagăne și tobogane, băncuțe pentru toată lumea, o masă de șah și una de ping-pong și musai un teren de volei sau de baschet. Iar mesele de joc să nu fie oricum, ci din beton, ca să nu poată fi furate sau vandalizate.

„Oamenii au crezut că le cerem bani”

Terenul pe care au propus tinerele să fie amenajat parcul este acum gol, nu e nimic construit pe el. Se află nu foarte departe de bibliotecă, spre ieșirea din comună.

Cele aproape 70 de semnături le-au strâns într-o zi ploioasă. Au bătut la fiecare poartă. Unii au vrut să semneze, alții, nu.

„Au fost cumva neinteresați, pentru că au crezut că le cerem bani”, povestește Diana despre experiența adunării semnăturilor. „Unii chiar ne-au huiduit. A fost interesant”, adaugă ea, râzând. E convinsă însă că și cei care au refuzat acum să semneze se vor bucura de parc.

Aproape jumătate dintre adolescentele din rural nu văd un viitor acolo unde sunt

O cercetare a Fundației Progress la care au participat peste 100 de fete și adolescente cu vârste între 10 și 16 ani din mediul rural arată că 53% dintre ele sunt frecvent jignite. Aproape jumătate s-au declarat îngrijorate pentru viitorul lor.

„Girl Power Network s-a dezvoltat cumva pe nevoile lor”, explică, într-o discuție cu Școala 9 la biblioteca din Frâncești, Laura Sgârcitu, managera proiectului.

Sondajul realizat de Fundația Progress a mai arătat că 44% dintre fete nu știu cum să recunoască un fake news și cam tot atâtea nu se simt pregătite pentru provocările cu care vine adolescența. Peste 40% au spus că nu sunt mulțumite de caracteristicile lor fizice și o treime din total au mărturisit că au fost foarte des în situația în care cineva a râs de aspectul lor fizic.

De asemenea, cu toate că 57% dintre fete au spus că adulții le ascultă, în mare măsură, ideile, puține au curajul să-și spună cu voce tare opiniile în chestiuni care le privesc.

„Eu am convingerea că acest proiect pentru fetele mele din Frâncești este rampa lor de lansare înspre progres și înspre realizare personală și profesională”, afirmă Mariana Bărbulescu.

Spune „fetele mele” de parcă toate cele zece fete din mica bibliotecă ar fi copiii ei. În fond, le știe de când s-au născut. Ea însăși e din Frâncești.

„Am învățat aici să fim puternice, independente și încrezătoare”, continuă bibliotecara, privind pe rând către adolescentele așezate în semicerc înainte să plecăm către bâlci. Niciuna nu are mai mult de 14 ani.

Primăria nu a mai investit de ani buni în bibliotecă

De afară, clădirea bibliotecii din Frâncești, situată pe un deal, lângă școală, arată dărăpănată. Zidăria exterioară e căzută pe ici, pe colo, lăsând la iveală petice de cărămidă.

În interior însă, Mariana Bărbulescu a reușit să-i dea o atmosferă caldă, prietenoasă. Pe panouri puse deasupra rafturilor a lipit picturi și desene ale copiilor care îi trec mereu pragul, nu doar „fetele puternice”, ci și elevii înscriși la atelierele de informatică Code Kids. A agățat de o sfoară întinsă alte desene sau planșe de lucru dintr-o parte în alta a sălii.

Rafturile sunt ticsite de cărți, cele mai multe ediții vechi, cu coperți îngălbenite și uzate, ale unor volume de poezii sau povestiri care se studiază în programa școlară de gimnaziu. Totul pare înghesuit în încăperea mică.

Primăria Frâncești nu a mai investit de ani buni în bibliotecă, nici pentru renovare, nici pentru cărți noi. Bugetul este unul mic, care acoperă doar strictul necesar, adică utilitățile și, cel mult, hârtie și instrumente de scris.

Edilul Daniel Paraschiv admite nevoia de investiții, dar spune că nu merită făcute intervenții acolo, într-un „spațiu insalubru”, pentru că biblioteca va fi mutată, într-un corp nou, o clădire care urmează să intre în reabilitare, cu bani prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Banii încă nu au sosit, așa că nu se știe când va avea loc mutarea.

Nici pentru parc nu are primarul un răspuns clar. „Nu în viitorul foarte apropiat, pentru că va fi o lucrare complexă”, poate 2-3 ani, poate mai mult. Promite că vor fi alocați bani în bugetul pe anul viitor.

„Nu voiam să port anumite bluze, pentru că mi se părea că am mâinile prea mici”

Până când va avea un sediu nou, Mariana Bărbulescu va continua să facă tot ce-i stă în putință ca vechiul local să fie primitor. Ușile bibliotecii sunt mereu deschise, iar când nu sunt, copiii doar o sună și vine imediat de-acasă, pentru că stă aproape.

„Noi toate verile ni le petrecem aici, la bibliotecă, împreună; copiii au crescut în fața mea”, povestește bibliotecara.

Când nu țin ateliere Girl Power Network sau Code Kids, ori Științescu, se joacă, fac puzzle-uri, desenează și citesc. Vorbesc mult despre orice simt copiii nevoia să vorbească.

Mariana Bărbulescu a învățat să aibă o relație bună și cu părinții celor mici. Și i-a ajutat și pe ei să întărească relația cu copiii lor. Un proces pe care l-a deprins o dată cu zeci de generații care i-au trecut pragul bibliotecii.

„Prin ce am făcut de peste 20 de ani de când sunt aici, s-au creat relații de comunicare, pentru că părinții s-au implicat mai mult”, spune Bărbulescu.

„Fetele puternice” din Frâncești simt, după aceste ateliere și după ce au reușit să convingă autoritățile să le asculte nevoile, că au făcut progrese și în ceea ce privește relația cu ele însele.

„Lecția mea preferată a fost cea despre corpul meu, alegerea mea. Nu voiam să poarte anumite bluze pentru că mi se părea că am mâinile prea mici, prea subțiri. Dar acum nu mai cred asta”, spune una dintre fete.

Toate visează la cariere promițătoare: învățătoare, profesoare de istorie sau geografie, avocate, polițiste sau artiste. O adolescentă vrea să fie medic veterinar - „Să știți că Denisa își dă toată alocația pe căței și pisici!”, o laudă bibliotecara.

Fetele au învățat de la Mariana Bărbulescu să aibă mai multă încredere în ele, să aibă curaj să privească autoritățile în ochi și să ceară ce au nevoie și să ia atitudine pentru comunitatea lor.

„Iar eu am învățat de la ele să spun lucrurilor pe nume, direct”, spune bibliotecara.

„Împreună am învățat că trebuie să învățăm, să investim în noi”, conchide ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală