Bătălia pentru locul 1 WTA. UPDATE: Halep nu mai poate fi depășită de Muguruza, care s-a accidentat la Brisbane

Comentează
Arhiva foto

Bătălia pentru locul 1 WTA. Cum își poate apăra Simona Halep poziția de lider mondial. Se poate ajunge la o situație incredibilă.
ACTUALIZARE 2 ianuarie 2018. Garbine Muguruza nu a putut incheia partida cu Aleksandra Krunici, abandonând in setul decisiv, la scorul de 7-5, 6-7, 2-1. Pentru accederea in turul al doilea de la Brisbane, iberica a primit 55 de puncte, cu 25 mai mult decât a primit Simona pentru calificarea în turul II de la Shenzhen. Cum diferența dintre cele două era, la începutul săptămanii, de 40 de puncte, Simona nu mai poate fi depășită de iberică.

Caroline și Karolina Pliskova au și ele sanse la prima poziție, însă distanșa dintre Halep și cele două adversare este mai mare, astfel că e nevoie ca acestea să aiba evoluții foarte bune la primele turnee din 2018.
-----

Halep este jucătoarea de bătut, în tenisul mondial. Simona a devenit oficial numărul 1 WTA pe 9 octombrie 2016, după finala de la Beijing, iar de atunci nu a mai fost dată jos de pe soclu, nemaidisputându-se turnee de nivel mare.
Sfârșitul de an aduce primele provocări. După demonstrativul câltigat în Thailanda, Simona va fi testată serios în săptămâna 31 decembrie - 6 ianuarie. Românca va fi prezentă la Shenzhen (China), iar cele care o pot detrona, Garbiñe Muguruza (2 WTA) și Caroline Wozniacki (3 WTA), evoluează, în același interval, la Brisbane (Australia), respectiv Auckland (Noua Zeelandă).

Așadar, Halep evoluează la Shenzhen Open (International), unde anul trecut a fost eliminată în turul doi, Muguruza va juca la Brisbane International (Premier), unde a prins semifinalele în 2016, iar Wozniacki revine la ASB Classic Auckland (International), unde a atins ”sferturile”.

Scenariile cu Halep, potrivit WTA:

- Halep rămâne numărul 1, dacă învinge la Shenzhen. - Muguruza va trebui să prindă finala la Brisbane, dacă vrea să spere la revenirea pe tron. - dacă Muguruza învinge la Brisbane, atunci Halep trebuie să triumfe la Shenzhen, pentru a rămâne pe primul loc. - dacă Muguruza ajunge în finală la Brisbane, Halep are nevoie să prindă semifinalele la Shenzhen, pentru numărul 1 WTA.- dacă Muguruza termină cu finală la Brisbane, iar Halep se oprește în semifinale la Shenzhen, atunci ambele vor avea același număr de puncte. Atunci, Halep va avea câștig de cauză, considerând rezultatele din ultimele 12 luni: WTA Finals, Grand Slams, Premier Mandatory și Premier 5 (Halep: 5,636 vs. Muguruza: 5,396).

- Wozniacki vrea să revină pe primul loc WTA pentru prima oară din ianuarie 2012. Va trebui să câștige titlul la Auckland, cu Muguruza pierzând înainte de finală la Brisbane și cu Halep pierzând în ”sferturi” la Shenzhen. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!