10 motive pentru care România nu s-a calificat în Africa de Sud
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În timp ce Honduras şi Noua Zeelandă merg la Mondial, fotbaliştii români vor privi competiţia la televizor.
În clasamentul întocmit de FIFA pe luna aprilie, România ocupa poziţia a 88-a, cel mai slab din istoria echipei naţionale, după ce în ianuarie ocupa locul 38. "Tricolorii" au avut o evoluţie jalnică în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2010, găzduit de Africa de Sud.
Libertatea vă prezintă 10 dintre multele motive pentru care Mutu&Co vor vedea competiţia la televizor, şi care, dacă nu vor putea fi remediate între timp, vor avea ca rezultat compromiterea prezenţei la Campionatului European 2012.
1. Jucătorii delăsători
Jucătorii, care ar trebui să formeze scheletul echipei naţionale, precum Mutu, Chivu, Marica sau Raţ nu vin la lot cu poftă de joc sau cel puţin asta reiese din evoluţia lor.
Nu înţeleg că suporterii nu sunt neapărat supăraţi pe schemele tactice folosite de "tricolori" sau pe ratări, ci pe delăsarea care s-a instalat în cadrul lotului. Chefurile, fuga din cantonament sau luarea unui cartonaş în mod intenţionat pentru a lipsi din meciurile cu echipele mai slab cotate au devenit lucruri obişnuite printre tricolori. Fotbaliştii cred că şi-au atins obiectivul când au fost selecţionaţi şi nu se mai gândesc la milioanele de români pe care îi reprezintă.
2. "Nemuritorii" de la federaţie
De 20 de ani, singura constantă la nivelul primei reprezentative a rămas conducerea federaţiei. Antrenorii şi conducătorii s-au perindat, doar preşedintele Mircea Sandu şi câţiva acoliţi fideli sunt eterni.
A devenit o practică constantă să se iasă în faţă la victorii, iar la înfrângeri să se delimiteaze şi să se caute ţapi ispăşitori. Putem distinge două perioade ale actualei conduceri, una în care a trăit de pe urma muncii depuse înainte de 1989, aşa-numita "Generaţia de Aur", alta începută în 2000, aproape falimentară. Federalii au cules, ce au semănat în 20 de ani: Casa Fotbalului şi două cantonamente (Mogoşoaia şi Buftea), iar un stadion Naţional în faza de construcţie. Cam puţin, dacă punem în balanţă scandalurile şi mizeriile pe care le-am îndurat.
3. Plafonarea
Practicăm un fotbal învechit, dornici mai mult să distrugem decât să construim. Alergăm mai mult decât adversarii noştrii, dar în majoritatea timpului pentru a recupera mingea. Reactivăm antrenori precum Halagian, cu devize ca "focul la ei", în timp ce sârbii îl aduc înapoi pe Antici. Jucăm cu opt fundaşi, în
timp ce adversarii introduc doar trei.
Cumpărăm străini numai să luăm comisioane, în timp ce prin ligile inferioare avem jucători la fel de buni.
4. Selecţia neclară
După atâtea mandate şi toţi atâţia antrenori, încă nu ne dăm seama care sunt criteriile de selecţie. S-a vorbit rând pe rând de forma de moment a jucătorilor, de valoarea acestora, de relaţiile de joc şi de prietenia dintre ei, de afinităţile antrenorilor sau de ceea ce impun impresarii. Cert este că unele convocări sunt dubioase, iar jucători care ar putea ajuta naţionala sunt lăsaţi în afara lotului.
5. Corupţia din Liga 1
Deşi vrem să credem altceva, campionatul intern este încă la un nivel scăzut, dovadă fiind rezultatele fluctuante din cupele europene. În Liga 1, există doar 6 -7 cluburi, care tratează fotbalul în mod pozitiv, restul preferând să bage "autobaza în poartă". La 20 de ani de la Revoluţie, încă nu am scăpat deplin de spasmul aranjamenturilor şi a corupţiei, reciprocitatea lăsând locul "m
afiei" pariurilor şi arbitrajului.
6. Accentul pe vedetism
Fotbaliştii sunt cântăriţi cu o unitate de măsură greşită. Mulţi sunt interesaţi ce maşini, iubite sau salarii au jucătorii şi mai puţin de calitatea fotbalistică, de kilometrii alergaţi sau de pasele bune contabilizate. Dacă un jucător are o viaţă extrasportivă tumultoasă este "sculă" şi "are caracter puternic", dacă este profesionist este "moale" şi "fără nerv".
7. Juniorii lăsaţi de izbelişte
Sectorul juvenil este aproape de colaps. Ghana, o ţară din lumea a treia, a câştigat finala Campionatului Mondial U20, defăşurată anul acesta în Egipt, în timp ce reprezentativele de juniori ale României se zbat în neputinţă de ani buni, fără ca cineva să ia vreo măsură. Antrenorii nu sunt destul de competenţi, selecţia se face pe "pile", iar impresarii îşi forţează jucătorii fără talent pentru a-i putea transfera apoi în străinătate. Selecţionerii naţionalei mari se plâng de ani buni că aria de selecţie mică, dar nimeni nu merge la sursa nereuşitelor: condiţiile mizere în care se pregătesc juniorii.
8. Fatalismul
Microbiştii şi cei implicaţi în fotbal nu au jumătăţi de măsură în probleme în care ar fi necesară o anumită ponderaţie. Dacă un jucător greşeşte - este bătut cu pietre, dacă dă un gol - ajunge imediat vedetă, dacă ratează o calificare - este "gloabă", dacă se califică la un turneu final - este piatră preţioasă. Nimeni nu gândeşte gândeşte la rece, iar un jucător, precum Mutu, aflat într-o formă mai slabă, poate rămâne şi pe banca de rezervă sau poate juca şi fără numărul 10 pe tricou.
9. Mentalitate defectuoasă
A devenit deja proverbială mentalitatea păguboasă a românilor. Dacă alţii gândesc ca învingătorii, noi avem din start un handicap pentru că ne considerăm victime şi gândim defensiv. Nu ne place lupta cinstită, bărbătească, iar toţi ceilalţi - arbitrii, adversari, coechipieri, antrenori, spectatori - sunt vinovaţi, numai noi nu.
10. Fotbaliştii români, excluşi din campionatele puternice
Jucătorii români nu mai reprezintă o miză pentru marile cluburi europene, din acest motiv principalele pieţe de desfacere pentru "carnea de tur românească" restrângându-se la spaţiul ex-sovietic, Orientul Apropiat sau ţări occidentale, unde legile pot fi "fentate". Păcăliţi în cazul unor fotbalişti "umflaţi" de impresari sau de presă, care nu deţin cunoştinţele minime despre fotbal, fragili şi neprofesionişti, cluburile occidentale închid porţile în nas altor români, care ar merita transferurile sau ar face faţă mult mai bine exigenţelor.
