Considerată de Pele favorita Campionatului Mondial din 1994, Columbia a capotat lamentabil. Eliminată încă din faza grupelor, după 1-3 cu România, 1-2 cu SUA (unul dintre golurile americanilor a fost, de fapt, autogolul lui Escobar) şi 2-0 cu Elveţia, echipa sud-americană a rămas în istorie după un eveniment tragic. Întreaga lume s-a cutremurat după ce a aflat că fundaşul Andres Escobar (13 martie 1967 -2 iulie 1994), după ce şi-a înscris un autogol în partida cu SUA, a fost ucis. Ca o ironie a sorţii, comentatorul BBC, fostul fotbalist Alan Hansen, a declarat în timpul meciului că Escobar ar merita să fie împuşcat pentru o greşeală ca aceasta. SportNews vă prezintă adevărul din spatele crimei şi a situaţiei din Columbia din acel moment, descrisă de jurnalistul american Jon Spurling.

VIDEO/ 20 de ani de la autogolul MORTAL al lui Escobar. ^Columbia 1994, crimă, corupţie şi droguri

2 iulie 1994. După Campionatul Mondial, Escobar ”şi-a plătit datoria” la celebra discotecă Padua din Medellin, cartelul drogurilor din Columbia. În momentul în care a vrut să urce în maşină, a auzit câţiva oameni strigîndu-i: ”Autogol!” Aceştia erau fraţii Gallon, cunoscuţi pentru legăturile cu lumea drogurilor şi a prostituţiei. Escobar s-a enervat, iar şoferul acestora, Humberto Munoz Castro, i-a tras şase golanţe în cap, la fiecare glonţ strigîndu-i ”Autogol!” El a fost condamnat la 43 de ani pentru omor fără premeditare. În ciuda strigătului său, Castro a declarat că nu a ştiut pe cine a ucis. După 11 ani, el a fost eliberat. ”Nu există justiţie în Columbia”, a declarat tatăl lui Escobar. Fraţii Gallon au fost condamnaţi la 15 ani pentru tentativă de omor. În afara lui Escobar, au mai fost ucişi 40 de oameni.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

andres

Pentru a mai şterge din memorie imaginea uciderii lui Escobar, patronii discotecii Padua au schimbat numele acesteia în Club Guarna, dar poza cu Escobar încă este prezentă pe pereţii discotecii.

Poliţistul Juan Carlos Metiche, care îşi desfăşoară munca în zona rău-famată a oraşului, a rememorat ceea ce s-a întâmplat în acea seară. ”Escobar a ajuns în jurul orei 22.00 şi a băut ceva cu câţiva prieteni. La început, a fost linişte. Dar, la miezul nopţii, fraţii Gallon au apărut pentru prima dată. Au început să-şi bată joc de el. Unul dintre fraţi i-a spus: Andres, ţi-ai înscris un autogol minunat. Escobar l-a ignorat şi grupul Gallon a dispărut. Câţiva martori au mărturisit că Escobar a făcut-o târfă pe una dintre prietenele fraţilor Gallon. Acest lucru nu a fost menţionat de fraţi în timpul procesului şi nici de presă”, a declarat Metiche.

În momentul în care a început scandalul în afara discotecii, doi oameni din grupul Gallon i-au spus lui Escobar: ”Eşti un băiat bun. Hai să mergem acasă”. Unul dintre fraţi i-a spus: ”Nu căuta scandal cu fratele meu. Nu ştii cu cine te pui. Eşti un poponar, fiu de tîrfă”

Andres Escobar, ucis pentru pariuri?

Una dintre variantele vehiculate a fost că Escobar a fost ucis, deoarece fraţii Gallon pariaseră fiecare 800.000 de dolari că naţionala Columbiei va câştiga titlul mondial. Zvonul a fost infirmat de poliţistul Metiche: ”Nu este adevărat. Este o neînţelegere, deoarece fraţii Gallon erau cunoscuţi drept <

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Andres-Escobar

Varianta lui Metiche, susţinută de Mondragon

Portarul de rezervă al Columbiei la acea vreme, Faryd Mondragon, a dezvăluit că asasinul lui Andres a fost plătit de un traficant de droguri. ”Escobar a fost ucis de un traficant de droguri din Medellin, Cadavid. Acesta pariase 2 milioane de dolari pe victoria Columbiei împotriva SUA. Cadavid nu a fost niciodată îngrijorat, deoarece el nu a apăsat pe trăgaci. Aici, dacă nu ucizi cu mîna ta, nu eşti vinovat”, a spus Mondragon.

El rememorează relaţia cu Escobar. ”Escobar semnase cu precontract cu Milan. ”Ca jucător a fost excelent, dar, ca om, era fantastic. Pentru mine, Andres era ca un frate. Era atât de mîndru, atât de caraghios. Era iubit de toată lumea. Era o parte importantă din cine eram noi. Stăteam noaptea târziu în hotel, vorbeam, râdeam şi spuneam glume. Ştia cum să te facă să uiţi supărările”, a zis Mondragon.

Andres-ESCOBAR

El consideră că valoarea acelei echipe nu va fi egalată prea curând de jucătorii naţionalei. ”Era o echipă de top şi, pentru mine a fost foarte important că aveam 23 de ani şi eram în preajma atîtor jucători valoroşi. Eram la prima Cupă Mondială. În timpul calificărilor, generaţia noastră cu mine, Asprilla, Valderamma, Rincon sau Escobar am atins nivelul nostru maxim. Va mai trece destul timp până când vom mai avea o asemenea echipă naţională. În prezent, jucătorii noştri evoluează în cale mai puternice campionate, dar cred că fotbalul jucat de acea naţională era de top şi va fi mereu respectat şi celebrat”, a precizat Mondragon.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Poate a venit timpul, nu? La acest Mondial, Columbia e în ”sferturi”, unde va întâlni Brazilia. Iar Mondragon a devenit cel mai bătrân fotbalist care joacă la un turneu final. A intrat câteva minute în victoria cu Japonia, 4-1 în Grupa C.

Acesta rememorează partida cu SUA: ”După ce pierdusem prima partidă cu România, înaintea meciului cu SUA exista o imensă presiune asupra noastră. Am început bine, am ratat multe ocazii, ceea ce era destul de rar. A venit apoi autogolul lui Cordoba şi nu am mai avut şansa de a ne reveni”, a declarat Mondragon.

Crima pentru pariuri, confirmată şi de Rincon

Unul dintre vedetele echipei, Freddy Rincon, a dezvăluit că, înaintea turneului final, jucătorii au fost ameninţaţi. S-a vehiculat că uciderea lui Escobar a fost ordonată de sindicatele de pariuri din Columbia, nemulţumite de faptul că eliminarea naţionalei le-a cauzat pierderi de milioane de dolari.

Rincon a rememorat atmosfera din fotbalul columbian în timpul turneului final. ”Deodată, toată lumea vroia să ne cunoască. Mulţi oameni ne spuneau că putem câştiga Mondialul şi noi începusem să-i credem. În loc să se antreneze serios, anumiţi jucători au început să petreacă. Acesta a fost motivul pentru care mulţi patroni şi preşedinţi de club s-au enervat. Şi nu poţi să-i enervezi pe câţiva dintre aceştia Pentru că liga columbiană are puţine echipe, echipele sunt nevoite să vândă jucători în Europa pentru a supravieţui”, a spus Rincon.

Andres-Escobar

AVENTURI CU JUCĂTORII COLUMBIENI

Rincon fugit din arestul poliţiei
În 2007, pe numele lui Rincon a fost emis un mandat de arestare, în cadrul anchetei unui mare traficant de droguri, arestat în 2006, în Brazilia, Pablo Rayo Montano. Rincon a fost acuzat că a servit ca paravan în spălarea banilor pe care Montano îi obţinea prin traficul de droguri pe teritoriu a opt ţări: Panama, SUA, Mexic, Costa Rica, Columbia, Venezuela, Brazilia şi Ecuador! Rincon a fugit din arest, dar a fost prins ulterior de poliţie.

Freddy RINCON - COlombie Panini Cromo Sticker - World Cup 1994

Asprilla, acuzat de trafic de cocaină
Alt jucător celebru columbian, Faustino Asprilla, s-a transferat de la Parma la Newcastle, în 1996. La acea vreme, s-a vehiculat că transferul a fost facilitat de ”comunitatea de afaceri” columbiană. El a admis că purta armă, din motive de securitate. În 1997, Poliţia l-a arestat pe un compatriot pentru posesie de cocaină. Acesta a spus că a cumpărat drogurile de la Asprilla. Fotbalistul a susţinut că l-a cunoscut într-un pub şi i-a împrumutat 20.0000 de lire.

ASPRILLA

Higuita a ratat naţionala pentru acuzaţii de complicitate la răpire
Faimos pentru lovitura de scorpion cu care a apărat şutul lui Jamie Redknapp în timpul amicalului cu Anglia, în 1995, Rene Higuita a fost prieten cu celebrul traficant de droguri Pablo Escobar, condamnat la începutul anilor `90 la trei ani de închisoare. În 1991, Escobar a fost arestat pentru că a răpit-o pe fata lui Carlos Molina, un baron rival al cocainei. Higuita a plătit 300.000 de dolari pentru a-şi elibera prietenul. El a fost acuzat timp de şapte luni de complicitate la răpire. Acuzaţiile au fost retrase, dar acest lucru i-a fost fatal pentru neconvocarea sa la Campionatul Mondial din 1994.

HIGUITA

Usuriaga, asasinat la fel ca Escobar
La sfîrşitul anilor `80, Generaţia de Aur a Columbiei ajunsese la apogeu. Pentru prima dată după 1950, naţionala s-a calificat în 1990 la un Campionat Mondial. Vedeta echipei era Albeiro Usuriaga. El a fost prins dopat cu cocaină, în 1988, şi cu bunuri furate, în 1990. Usuriaga a furat un Mercedes şi a evadat. După o urmărire de trei ore, datorită faptului că era starul Columbiei, Usuriaga a scăpat cu o amendă. În 2004, la 37 de ani, Usuriaga a fost asasinat în afara unui club de noapte din Cali. S-a vehiculat mai multe motive: răzbunarea caselor de pariuri sau faptul că a insultat un baron local.

VIDEO/ 20 de ani de la autogolul MORTAL al lui Escobar. ^Columbia 1994, crimă, corupţie şi droguri

Fotbalul columbian, măcinat de acuzaţii de mită şi corupţie
Pe măsură ce performanţele au început să crească, acuzaţiile de mită şi corupţie în fotbalul columbian a început să se înmulţească. Baronii drogurilor au început să se implice în fotbal. Pablo Escobar a început să folosească echipa Athletico Medellin pentru a spăla banii afacerilor sale de milioane de dolari. La un an după ce Athletico a cîştigat Copa Libertadores, campionatul columbian a fost suspendat, după ce un arbitru uruguayan i-a acuzat pe oamenii lui Escobar că l-au supus presiunii, pentru ca se asuigura că Athletico va cîştiga competiţia. Un an mai tîrziu, arbitrul a murit, după ce a fost otrăvit într-un restaurant. În 1990, arbitrul Alvaro Ortega a fost ucis, după ce a arbitrat partida Independiente Medellin – Club America. ”Asta este pentru că ai anulat golul lui Medellin”, au ţipat asasinii, în timp ce l-au împuşcat cu 20 de gloanţe. În 1993, doi portari au fost ucişi după ce au primit goluri. În acelaşi an, după ce a fost ucis, pe sicriul lui Pablo Escobar a fost aşezat un steag al lui Athletico Medelin. Andres Escobar spunea deseori în fotbalul columbian este prezentă ”cultura fricii”.

 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI