În 2013, Simona Halep avea mai puțină experiență, iar aventura la US Open și-a încheiat-o în optimile de finală, fază a competiției în care a fost eliminată de către italianca Flavia Pennetta, cea cu care se va duela acum în semifinale.
După un prim set câştigat rapid de Pennetta, 6-2, în doar 27 de minute, a urmat un al doilea mult mai echilibrat, pe care Halep l-a pierdut la tie-break. Simona a servit de două ori pentru set, o dată înainte de ploaie, apoi după, dar a eşuat de fiecare dată.
Meciul a fost suspendat timp de patru ore din cauza ploii. Întreruperea s-a petrecut în moment în care Halep avea 5-4 şi 40-30 în setul secund. Din păcate, românca a ratat şansa de a trimite meciul în ”decisiv". Setul secund s-a încheiat după 62 de minute de joc, 7-6 (3). Partida Halep - Azarenka, de miercuri seară, s-a întrerupt la scorul 6-3, 4-6, 1-2 (40-15 pentru numărul 2 WTA, care, la fel ca și atunci, se află la serviciu). Simona și-a făcut serviciul și a luat setul cu 6-4. Ploaia a picat, de această dată, tocmai când Simona părea că este pe cale să cedeze inițiativ, părând sufocată de efort, în timp ce ”Vika” era pe val, urmare a câștigării setului doi.