În această dimineaţă, începând cu ora 10.30, Hipodromul Ploieşti a găzduit o nouă reuniune hipică oficială, în cadrul căreia au avut loc atât curse de trap, cât şi de galop, dar şi, ca o surpriză pregătită publicului, un show ecvestru pus la cale în colaborare cu Cezar Manolescu şi Lucian Băroiu.

Câştigătorii celor patru curse de trap au fost: Vrăjmaş (Premiul Fănişor), Detoxicated (Premiul Fanfaron), Kamanda (Premiul Godeanu) şi Calligenia BMW (Premiul Gabarit).

Cele două curse de galop ale zilei au fost extrem de spectaculoase, câştigătorii fiind stabiliţi, de fiecare dată, pe ultimii metri. Premiul ”Aka Group”, rezervat cailor Pur Sânge Arab, a fost câştigat de armăsarul Marengo, iar Premiul ”ProNatura”, în care s-au întrecut cai Shagya Arab, i-a revenit armăsarului Shihan.

La jumătatea reuniunii de astăzi, spectatorii prezenţi au avut surpriza să asiste la un show ecvestru deosebit oferit de armăsarul Shaman şi călăreţii Melinda Szabo şi Bogdan Gheorghe, care au prezentat o serie de acrobaţii pe cât de periculoase, pe atât de spectaculoase.

Marengo a câștigat cursa de galop pentru Pur Sânge Arab de pe hipdromul din Ploiești. Toate rezultatele

Alte detalii despre evenimentul de pe hipodromul din Ploiești, aici.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.