ACS Poli și-a luat portar israelian. Marius Croitoru rămâne în afara lotului lui ”Flocea”

Comentează

După ce l-a pus pe liber pe portarul german Sascha Kirchestein, ACS Poli și-a adus un nou goalkeeper, israelianul Ram Strauss (24 de ani), care a trecut deja la trei echipe sezonul acesta.
Straussa trecut la naționalele de juniori și de tineret ale Israelului. Jucătorul a trecut sezonul acesta pe la Nea Salamina (Cipru), Hapoel Tel-Aviv și Kiryat Shmona, dar a fost doar rezervă în două meciuri.În cariera sa, Strauss a mai trecut pe la Ironi Bat Yam și Maccabi Haifa. Portarul are 1,93. ”A venit târziu, abia ieri. Îmi doream să vină să facă pregătirea cu noi. Are o talie bună de portar, o vârstă destul de bună. Când îl voi vedea în programul de pregătire, voi spune mai multe. Echipa arată bine, suntem acoperiți pe toate posturile. Eu mi-aș mai dori un mijlocaș central, dar să vedem, a declarat antrenorul Florin Marin despre transferurile de la ACS Poli.

Marius Croitoru rămâne în afara lotului

Pedro Henrique este în urmă cu pregătirea fizică, Goga e încă accidentat, dar, chiar și așa, Marius Croitoru se antrenează singur cu secundul Iosif Rotariu.”Am spus că nu mă bazez pe el, e o problemă delicată. Mai poate juca doar la noi sau la FC Botoșani în țară. În aceste moment se antrenează cu echipa a doua, cu antrenor secund de la prima echipă. Nu este problema mea, eu prefer un alt jucător. Nu spun că Croitoru nu este un jucător cu calitate, este un jucător bun, cu experiență, dar pe poziția lui mai sunt Zicu, Hernandez, dar și Sorescu, ce a făcut progrese în cantonament”, a explicat ”Flocea”.ACSPoli va juca duminică, de la ora 11.00, pe terenul secund din complexul ”Dan Păltinișanu”, un ultim amical cu Millenium Giarmata (liga a treia).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: FCSB
ALTE ȘTIRI
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford. Sursa foto: Denis Grigorescu
InterviuExclusiv
13:37
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford: „Trebuie să ne detașăm mai des de lumea virtuală, să ne reaprindem interesul pentru realitate”
Amy Behrens, directoarea Muzeului de Artă Maryhill Sursa foto Facebook : Maryhill Museum of Art
InterviuExclusiv
13:00
Amy Behrens, directoarea muzeului de artă din Statele Unite inaugurat de Regina Maria în 1926: „A stabilit o legătură autentică între noi și România”
MONDEN
Neti Sandu | sursa foto: Facebook
13:31
Neti Sandu, previziuni despre 2027: „Anul viitor deja ne e clar”
Irina Fodor prezintă Asia Express
12:45
Asia Express, 1 octombrie 2026. Urmează cea mai spectaculoasă cursă pentru ultima șansă de până acum
POLITIC
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Președintele Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, de la tribuna Președinției, vorbește și explică ceva arătând cu mâinile, iar în spate are un fundal albastru al Administrației Prezidențiale, București, 22 octombrie 2025
08:02
Nicușor Dan dă vina pe criza politică pentru faptul că nu a publicat raportul anulării alegerilor din 2024: „Era unul dintre primele trei lucruri de care mă ocupam”
Ultimele știri
14:02
Ce se întâmplă cu VOYO după 4 octombrie 2026. PRO TV, anunț oficial: „Fă-o până la 3 octombrie”
14:00
Mașinile pe care le jefuiesc cel mai des hoții de catalizatoare: modele Volkswagen, Opel și Toyota sunt pe listă
14:00
Soțul și fiul Alinei Pușcaș ar fi fost otrăviți la o petrecere pentru copii. Vedeta suspectează că mâncarea era contaminată: „Cu otravă pentru șobolani”
13:55
Israelul a avertizat Marea Britanie în legătură cu atacul „pregătit de Iran” la baza aeriană Fairford, dar Londra a răspuns cu sancțiuni, se plânge Benjamin Netanyahu
TRENDING
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
10:22
Cine este pilotul zborului spre Tel Aviv care a salvat 174 de pasageri cu un singur gest, după ce a fost înjunghiat. Filmul tentativei de deturnare a avionului FlyDubai
30 sept.
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Persoana inspectează radiatorul pentru a se asigura că căldura este gata pentru sezonul de încălzire
12:40
Fă asta înainte să pornești căldura. Trucul de un minut pentru calorifere care te poate ajuta să economisești bani
Trenul în peronul gării, în timpul perioadei „Golden Hour”, sub lumină aurie
12:32
Cum arată cele mai frumoase 7 gări din lume în 2026. Arhitectura spectaculoasă care transformă o simplă călătorie într-o experiență memorabilă
pasager dintr-un avion care savurează o masă caldă la bord, pe o masă pliantă
11:14
De la homar și șampanie la „senvișuri uscate”: cum s-a transformat mâncarea din avion în ultimul secol
Peisajul templului Enryakuji de pe Muntele Hiei
09:25
Un călugăr de 31 de ani a intrat într-o izolare totală de 12 ani. Nu va avea niciun contact cu lumea exterioară până în 2038
Poitiers, Franța Reprezentanții presei și personalitățile importante participă la lansarea oficială a noii atracții „Mission Bermudes” din parcul tematic Futuroscope din Franța
09:12
Alternativa pentru Disneyland Paris despre care puțini români știu. Parcul considerat „Universal Studios al Europei” investește 300.000.000 de euro în modernizări
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Statul plateste pentru spitalizare de 4 ori mai mult
12:19
Statul cheltuiește pe spitalizare de 4 ori mai mult decât pe prevenție, deși bugetul Sănătății s-a dublat
Persoane in varsta merg in fata sediului Casei de Pensii a Municipiului Bucuresti, in timpul unei conferinte de presa pe tema recalcularii pensiilor, vineri, 30 august 2024
12:11
România îmbătrânește accelerat. Peste 3,9 milioane de români au depășit vârsta de 65 de ani
Focar de hepatita A la Brasov
09:54
Focare de hepatită A în Brașov, la copii între 1 și 9 ani, dar cifrele raportate sunt mici, „față de câte cazuri au fost în realitate”, spune un medic infecționist
Ioana Timofte si vacantele de lux, Santorini, Mallorca, Antalya Sursa foto Shutterstock copy
Analiză
07:00
Dosarul vacanțelor de lux ale Ioanei Timofte, restituit la DNA. Ce nelămuriri a avut judecătorul cu privire la mitele ce ar fi fost primite de nepoata fostului șef al SRI
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri