ACTUALIZARE 28 august: Reprezentanţii echipei care evoluează în Liga 1 au reacţionat, după declaraţiilor cei de la CS Dinamo, care spun că „adevărata” formaţie a „câinilor roşii” este cea din Liga a 4-a! „Îi somăm public să ne retragă dreptul de folosinţă! Au timp, două săptămâni, să ne facă notificări, să-şi ia ce e al lor şi să folosească ei, în Liga 4! Ar trebui să fie foarte simplu, domnul Bacria spune că cine a dat, poate să şi ia. Luaţi-o, vă rugăm, dacă puteţi!”, a spus preşedintele de la FC Dinamo, Alexandru David, pentru prosport.ro.

Scandal uriaş şi la Dinamo. Reprezentanţii ACS FC Dinamo Bucureşti, societate controlată de Nicolae Badea, susţin că echipa „adevărată” a „câinilor roşii” este cea care activează în Liga a 4-a.

Adică CS Dinamo, echipă care se va lupta pentru promovarea în Liga a 3-a cu CSA Steaua şi cu Academica Rapid! Mai pe scurt, cele mi importante echipe din România activează, în acest moment, în Liga a 4-a!

”Sigla şi palmaresul, începând de la înfiinţare, ne aparţin. Noi suntem Dinamo! Marca este protejată internaţional, ca să n-avem discuţii cu contestaţii şi mai ştiu eu ce pe plan intern.
Să fie clar: noi suntem FC Dinamo. Ei sunt alt club, altă echipă!”, a declarat Marius Bacria pentru prosport.ro.

„Adevărata” Dinamo joacă în Liga a 4-a: „Nu facem lucruri de mântuială”

Administratorul societăţii lui Nicolae Badea a continuat: „Vă garantez că este o treabă serioasă. Din punctul meu de vedere, în acest moment, proiectul cel mai avansat este al CSA Steaua. Ei sunt favoriţi la promovare. Însă aveţi puţină răbdare, noi nu facem lucrurile de mântuială. Avem în club numai dinamovişti vechi, cu mare experienţă”.

CITEŞTE ŞI: LIVE TEXT România – Armenia, preliminariile CM 2018 (vineri, 21:45, TVR). Daum a primit cadou o undiță: ”Aici e comedie?”. E înjurat pe stradă, dar garantează calificarea la Euro 2020! | FOTO&VIDEO

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.