Aflat în pușcărie, ”milionarul Playboy” Neculaie predă echipa gratis! Plus datoriile de 5.000.000 de euro! ”E un șoc! Trebuie să găsim soluții”

Comentează
Arhiva foto

Aflat în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, Ioan Neculaie (59 ani), patronul de la FC Brașov, Liga 2, pune fotbalul pe ultimul plan. Preşedintele clubului de sub Tâmpa, Vasile Dochiţa, a declarat, pentru monitorulexpres.ro, că bosul i-a transmis un mesaj clar: ”Predau echipa!”.FC Braşov se luptă să supravieţuiască, iar situaţia de la club devine dramatică. Cu trei săptămâni înaintea reluării campionatului, patronul lui FC Braşov, Ioan Neculaie, a intrat în arest preventiv pentru 30 de zile, asta după ce procurorii au făcut recurs, iar Curtea de Apel le-a dat câştig de cauză. Peste doar cîteva zile se va întruni Adunarea Generală a Creditorilor, care va analiza planul de reorganizare al clubului, după care acesta va fi analizat la Tribunal. Până atunci, echipa trebuie să-şi desfăşoare în continuare activitatea, sunt meciuri amicale, antrenorul Mihai Stere mai vrea ceva jucători, se caută bani pentru deplasări, dar şi pentru plata contractelor jucătorilor. În această săptămână, fotbaliştii aşteptau să primească banii pe decembrie. Cu ajutorul puţinilor sponsori, dar şi cu o sumă de bani de la Chiajna în contul transferului portarului Iacob, şefii clubului sperau să poată plăti rata contractuală a jucătorilor. Acum, lucrurile sunt blocate, iar viitorul este incert. Decizia arestării lui Ioan Neculaie a venit ca un şoc peste jucători, antrenori şi oficiali. Preşedintele executiv al grupării braşovene, Vasile Dochiţa, a discutat zilele trecute cu Neculaie, iar patronul ”stegarilor“ i-a transmis un mesaj clar: predă echipa. Gratis!”Este o perioadă foarte dificilă pentru club, dar trebuie să căutăm soluţii. Am discutat, zilele trecute, cu Ioan Neculaie şi mi-a spus foarte clar că dă clubul gratis. Pentru noi a fost un şoc arestarea dânsului. Jucătorii trebuie să se pregătească în continuare, iar noi va trebui să găsim soluţii pentru ca echipa să-şi continue activitatea. Cu siguranţă, eu, singur, nu pot susţine financiar echipa. Nu pot să cred că în Braşov nu sunt oameni de afaceri dispuşi să ajute clubul în această perioadă tulbure. Pînă săptămâna viitoare, când va avea loc Adunarea Generală a Creditorilor, ne vom descurca, apoi vom fi nevoiţi să găsim resurse pentru a începe campionatul“, a declarat Dochiţa.

Posibilii investitori italieni, trimiși direct la Fisc!

Clubul e în insolvență, iar administratorul judiciar al clubului a dezvăluit că mai mulţi reprezentanţi ai unor oameni de afaceri s-au interesat de datoriile pe care le are FC Braşov. Au fost şi reprezentanţi ai unor investitori italieni“, a precizat Gheorghe Alexandru-Cosmin, care i-a îndrumat pe ”investitori“ la Fisc. ”În perioada imediat următoare clubul îşi poate continua activitatea cu ajutorul sponsorilor. Faptul că Ioan Neculaie a anunţat că dă echipa gratis este decizia dînsului. Concret, clubul e pe minus, astfel că primordial este plata datoriilor şi în special cele către Finanţe, care acum sunt de aproape 5 milioane de euro. Orice om de afaceri interesat de FC Braşov poate discuta direct cu cei de la Finanţe de unde poate prelua creanţele“, a mai declarat administratorul judiciar al FC Braşov. FC Brașov a retrogradat din Liga 1 la finalul sezonului trecut. În actuala stagiune, după 18 etape disputate în Seria 2 a eșalonului secund, "stegarii" se află pe locul al 5-lea, cu 31 de puncte (golaveraj 41-22), la 4 în spatele liderului FCM Baia Mare. La egalitate de puncte cu ei se află Gaz Metan Mediaș (golaveraj 25-17), o altă formație retrogradată în vară. Au mai rămas 8 etape de disputat din sezonul regulat, după care urmează play-off-ul și play-out-ul.

Înființată în 1936, echipa a terminat o dată pe locul al doilea în campionat, în 1960. De alte 6 ori a câștigat Liga a 2-a (1856, 1969, 1980, 1999 și 2008). ”Stegarii” au câștigat Cupa Balcanică, în sezonul 1960-1961.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!