Alexandra Dulgheru, debut cu dreptul la Rabat. Ana Bogdan, pe tabloul principalJucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a învins-o pe Salma Charif (Maroc) cu 6-0, 6-2, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal al turneului WTA de la Rabat.Dulgheru (28 ani, 178 WTA) a avut nevoie de doar 49 minute pentru a trece de Charif (23 ani), o jucătoare fără clasament.Românca şi-a asigurat un cec de 730 de dolari şi 10 puncte WTA, iar în runda a doua preliminară o va întâlni pe elveţianca Jil Teichmann (20 ani, 137 WTA).
Ana Bogdan (25 ani, 66 WTA) a intrat direct pe tabloul principal şi va juca în primul tur cu germanca Laura Siegemund (30 ani, 100 WTA), noteaz[ Agerpres.Turneul de tenis de la Rabat este dotat cu premii totale de 226.750 dolari.