Alexandru Şiriţeanu, vicecampion olimpic la sabie cu echipa, spune că şi acum trăieşte euforia succesului: «Nu m-am trezit din vis»
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea: Cât de mult valorează această medalie de argint?Alexandru Şiriţeanu: Valorează cât una de aur. Am muncit enorm pentru a ajunge aici, iar faptul că am reuşit să învingem în semifinale echipa Rusiei e ca şi cum am fi câştigat aurul olimpic. Rusia a fost de departe cel mai dificil adversar pentru noi.
De ce crezi că nu s-a putut mai mult?
Cred că după ce am trecut de echipa Rusiei a intervenit o uşoară stare de relaxare, care ne-a cauzat. Adversarii au intrat foarte montaţi. Mai montaţi ca niciodată. Îi mai întâlnisem şi cu alte ocazii şi reuşisem să trecem de ei. Din păcate, nu am reuşit să facem acest lucru şi în finala olimpică. Dar şi medalia de argint este una foarte valoroasă.
Când te-ai trezit a doua zi, ţi-ai aruncat ochii spre medalie?
Înainte să mă culc, am pus medalia în sertarul de lângă pat. Dimineaţa a fost ca un instinct. M-am dus glonţ spre sertar şi l-am tras cu rapiditate. Medalia era evident acolo. Dar eu trăiam cu senzaţia că a fost doar un vis. Nici acum nu m-am trezit din acest vis. Încă am acea stare euforică.
Cum au trăit finala cei de-acasă?
Au aşteptat să sun eu, atât de emoţionaţi erau. Când i-am auzit la telefon pe ai mei, am început să plâng. Nu m-am putut abţine, emoţiile au fost mult prea mari. Prietena mea mi-a spus că abia a putut să urmărească finala la televizor.
Pe când căsătoria?
Nu am hotărât încă data, dar cât de curând.
Te-ai gândit să-l iei ca naş de cununie pe colegul tău Rareş Dumitrescu?
De ce nu? Noi, în echipă, suntem ca o familie şi în afara planşei.
Dacă nu ai fi ajuns să practici acest sport, crezi că te-ai fi putut îndrepta spre o altă disciplină sportivă?
În copilărie am practicat karate. Însă după ce am văzut filmele cu Zorro, m-am dus la scrimă. Şi acolo am rămas.
