EXCLUSIV / RUGBY. Destinul FABULOS al unui fost internaţional român
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Stabilit în 2000 la Dublin, Mihai Vioreanu (40 de ani) şi-a luat doctoratul în medicină urmat de specializarea in ortopedie-traumtologie, iar apoi a urmat supra-specializări la Vancouver şi Sydney. El a practicat sportul cu balonul oval la DLSP, iar recent a fost solicitat să antreneze juniorii acestui club. Astăzi, Mihai Vioreanu este chirurg ortoped la una dintre cele mai mari clinici sportivi din Europa, la Dublin (Irlanda). Sportnews.ro: Ştiu că în ultimii ani ai umblat foarte mult prin lume. Cât de mult te-au ajutat aceste experienţe în cariera ta profesionala, dar şi în plan uman?Mihai Vioreanu: Traseul meu profesional este unul puțin diferit nu numai dacă îl compar cu al unui medic din România, ci şi cu al unuia din Europa sau din Irlanda în mod special. După zece ani petrecuți în training, în Irlanda, sase în specializarea ortopedie-traumatologie, în 2012 am reuşit să obțin atestarea în chirurgie ortopedică. După terminarea doctoratului în 2008 am urmat un program de specializare în ortopedie. Iar la sfârşitul acestuia am decis să urmez un traseu mondial în care să obțin supraspecializări cu inters special în chirurgia şoldului şi al genunchiului. Acestea se numesc în lumea medicală “Fellowship training”. Este de fapt o oportunitate să lucrezi cu somități mondiale pe o perioadă îndelungată, să faci parte din echipa lor. Practic să operezi în spitalele lor care au un volum ridicat de proceduri.
Mihai Vioreanu, în timpul unei intervenţii chirurgicaleAi fost mai întâi în Canada, iar apoi în Australia.
Prima experiență a fost în Vancouver, Canada, la o clinică cu volum ridicat de proteze pentru şold şi genunchi cu interes special in cazuri complexe si revizii ale protezelor erodate in timp. Acolo am petrecut un an, după care, împreună cu familia, m-am mutat în Sydney. În Australia, am activat un alt an, alături de unul dintre părinții chirurgiei ligamentelor încrucişate la sportive, Leo Pinczewski. Acolo am operat, în principal, sportivi, mai ales rugbyşti profesionişti, dar şi copii cu accidente la genunchi, la ligamentele încrucişate la genunchi. Și acolo există un volum ridicat din cauza climei, dar şi a faptului că toată lumea face sport, inclusiv copiii de la vârste fragede. Astfel că rata accidentelor de genunchi este mare în Sydney. A fost o experiență fantastică să pot opera, timp de un an, sportivi şi accidente produse în sport. Interesant este că prin această clinică, în trecut, au fost şi doi mari rugbyşti: căpitanul Irlandei, Niall Hogan, şi cel al Angliei, Jonathan Webb. Acesta din urmă a fost fundaş în anii 80-90, iar acum este medic ortoped în Bristol. El a făcut un training în Sydney cu acelaşi Leo Pinczewski.
Cum ai ajuns la aceste clinici?
Nu cred că a fost o întâmplare că m-au acceptat şi pe mine acolo. Faptul că am fost internațional de rugby a contat foarte mult. De altfel, am fost unul dintre puținii irlandezi care au fost acceptați să opereze acolo în ultimii 20 de ani. De altfel, în presa australiană a apărut un articol în care se descria această rutină a clinicii de a invita chirurgi foşti rugbyşti profesionişti să opereze. Am avut onoarea de a fi unul dintre cei trei chirurgi europeni selectați să călătorească (”Travelling Fellowship”), împreună cu un al patrulea aflat în plină maturitate profesională, care este numit nas (“Godfather”), într-un mic turneu în Asia şi Oceania pe o perioadă de o luna. Am vizitat cu această ocazie cele mai renumite clinici de acolo. A fost un turneu foarte interesant, cu prezentări academice, cu discuții chirurgicale si schimb de experienta a diferitelor technici chirurgicale. Am vizitat Hong Kong-ul şi Macao, în China, Auckland-ul în Noua Zeelandă, Melbourne în Australia, terminând cu un congres de medicină sportivă la Nara, în capitala istorică a Japoniei.
Ce legături mai ai cu rugby-ul? Urmăreşti, bănuiesc, meciurile internaţionale. Mergi la meciuri în Irlanda?
Legătura mea cu rugby-ul, după cum bine ştii, a fost una foarte strânsă. Din momentul în care am ajuns în Irlanda, în 2000, am jucat cinci ani pentru clubul De La Salle Palmerston RFC, în prima şi a doua divizie a campionatului de acolo. Apoi, am evoluat pentru echipa spitalului la care lucram încă doi-trei ani. Într-o competiție a spitalelor din Irlanda. După aceea m-am ocupat de partea medicală a clubului meu. În activitatea mea curentă, rugby-ul este în plan principal. Este o mare onoare pentru mine să lucrez într-o clinică cu specializare de chirurgie sportivă. Și să am grijă de foşti rugbyşti, de foşti colegi sau actuali jucători de rugby care suferă accidente. Avantajul meu este că în relația medic – pacient înțeleg prin ceea ce trec, frustrările şi ceea ce simt când sunt puşi în fața unei accidentări serioase care necesită tratament chirurgical. Prin experiența pe care am trăit-o prin rugby, ştiu prin ceea ce trece în perioada de recuperare. Este o enormă plăcere să pot să-i sfătuiesc, să vorbesc cu ei ca de la sportiv la sportiv şi nu neapărat ca de la medic la pacient. Când am revenit în Irlanda, am fost primit cu o enormă căldură la clubul meu, DLSP, care deja m-au contactat în antrenarea juniorilor sub 20 de ani. Aşa cum mă ştii şi tu, îmi este foarte greu să refuz aceste oportunități. Am început să particip la antrenamentele de joi seara. În fiecare joi, de la 19.30. Referitor la meciurile Irlandei, din nou prin intermediul meseriei mele sunt implicat direct în viața echipelor de club, în cea a selecționatei provinciale Leinster. Sportivii care au probleme de sănătate vin şi se tratează la clinica unde lucrez. Cu siguranță că voi merge la meciurile test ale Irlandei din toamna acestui an.
Mihai Vioreanu (stânga), alături de Mihai Vusec, cu trofeul câştigat de echipa României în Cupa Europeană a Naţiunilor(va urma)
