ACTUALIZARE 9 decembrie. Amansio Paraschiv a fost învins în lupta pentru titlul mondial World ISKA, la Firenze!

Amansio consideră că a fost dezavantajat de arbitru, care l-a abandonat!

”Am știut de la început că luptând la el acasă o să fiu dezavantajat din toate punctele de vedere. După lovitura primită în timp ce eu dominam lupta, m-am ridicat imediat, iar arbitrul a oprit lupta, răpindu-mi șansa să mă pot lupta în continuare. Păcat, lumea a vrut să vadă lupta, dar arbitrul a distrus șansa mea de a continua. Nu se poate așa ceva, nu este corect. Adversarul meu știe că nu așa se câștigă și îl felicit că a recunoscut asta. Meciul este pierdut, asta este cea mai mare dezamăgire! Am făcut scandal și mi s-a oferit revanșa”, a scris Amansio pe un site de socializare.

Cel supranumit ”Vikingul” îl va întâlni, în cadrul galei din Italia, pe Armen Petrosian – luptător cu origini armene, care are acum cetăţenie italiană, în cadrul unui meci pentru centura mondială a versiunii ”World ISKA”, în cadrul circuitului VWS (Victory World Series), cei doi urmând să se lupte în cadrul categoriei 70 de kg, pe parcursul a 5 reprize a câte 3 minute, informează ziarulprahova.ro.

Amansio (palmares 33 de meciuri, 26 de victorii, dintre care 12 prin KO, 6 înfrângeri şi un egal) luptă pentru Centura ISKA, deţinută de Armen Petrosian (97 meciuri, 76 de victorii, dintre care 28 prin KO, 20 de înfrângeri şi un egal), la doar câteva luni după ce a fost adversarul fratelui celui mai sus menţionat, Giorgio Petroiyan, în gala Oktagon Bellator Torino – meci încheiat cu victoria la puncte a armeanului.

Amansio Paraschiv luptă pentru titlul mondial, la Firenze, după reguli Thai-box

De data aceasta, Amansio va lupta după reguli de Thai-box, misiunea sa fiind una foarte dificilă, într-o gală de top în sporturile de contact din Europa, cel mai ieftin bilet costând 33 de euro.

 

În total, la Firenze sunt programate în cadrul evenimentului 15 lupte, Amansio fiind singurul român angrenat în competiţie, care luptă sub steagul nostru, un alt luptător român – Roberto Gheorghiţă concurând pentru Italia, într-o gală internaţională cu luptători şi luptătoare din multe alte ţări (alături de Italia şi România), precum, SUA, Brazilia, Canada, Grecia, Belgia, Brazilia, Australia, Franţa, Albania, Moldova, Ucraina, Croaţia sau Columbia!

Citiți și Promotorul Eduard Irimia a dat lovitura în America! Superkombat a semnat cu gigantul TV CBS

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
Playtech.ro
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!