Victoria româncei, venită după 2 ore și 24 de minute de joc și două tiebreak-uri, părea improbabilă înaintea meciului, Ana Bogdan având a doua șansă la toate casele de pariuri.

Intrată în mod direct pe tabloul principal de la Wimbledon pentru al treilea an la rând și pentru a cincea oară în total, Ana Bogdan a reușit astfel să-și egaleze cea mai bună performanță a sa pe iarba de la All England Club, calificarea în turul secund.

Românca a mai ajuns în această fază în 2017 şi 2022.

În turul al doilea, Ana Bogdan va juca împotriva americancei Alycia Parks (locul 51 WTA). În prima rundă, Parks a trecut în două seturi de Anna-Lena Friedsam, cu scorul de 6-4, 6-3.

Ana Bogdan a jucat în două turnee pe iarbă sezonul acesta. La Birmingham a pierdut în primul tur împotriva Soranei Cîrstea, pe care a învins-o apoi în runda inaugurală de la Eastbourne. Apoi a cedat în runda secundă în fața lui Caroline Garcia.

Cel mai bun rezultat al Anei Bogdan pe iarbă este un sfert de finală în turneul WTA 125 de la Gaiba (Italia), atins anul trecut.

Alte trei românce sunt pe tabloul principal la această ediție de Wimbledon. Marți, Sorana Cîrstea se va duela cu Tatjana Maria, Irina Begu cu Rebecca Marino și Jaqueline Cristian cu Lucia Bronzetti.

Cum se vor împărți gazele din Marea Neagră. Zăcământul Neptun Deep va concura la export cu fabrica Dacia de la Mioveni
Recomandări
Cum se vor împărți gazele din Marea Neagră. Zăcământul Neptun Deep va concura la export cu fabrica Dacia de la Mioveni

Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie.

Foto: Profimedia Images

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

asdqaz   •   08.07.2023, 20:57

bravo ana

DemonKid   •   06.07.2023, 10:12

bv

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
FANATIK.RO
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
"I-a bătut cu biciul". Trei frățiori din Iași, bătuți și umiliți de iubitul mamei lor. Pe băiatul cel mare, de 12 ani, îl închidea într-o anexă întunecată și insalubră 
Observatornews.ro
"I-a bătut cu biciul". Trei frățiori din Iași, bătuți și umiliți de iubitul mamei lor. Pe băiatul cel mare, de 12 ani, îl închidea într-o anexă întunecată și insalubră 
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI