image001 (1)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

”Sunt foarte recunoscătoare pentru toată această experiență și pentru omul care am devenit datorită acestei competiții! Este o binecuvântare fiecare moment petrecut aici. Este o pasiune pe care o am pentru performanță și sport, iar determinarea mea mi-a adus și rezultate notabile. Sunt fericită să pot face ceea ce îmi place și mai mult, sunt recunoscătoare să fiu propriul antrenor. Este un factor important în cariera unui sportiv – să faci cât trebuie și când trebuie. Indiferent de trofeul obținut, pentru mine scopul a fost mereu să fiu cea mai buna versiune a mea. Mulțumesc celor de acasă care m-au susținut!”, a declarat Anca Bucur

“Fitness America Championship” este una dintre cele mai importante competiții de fitness, un eveniment impresionant care adună peste 700 de concurenți de top din industria dinamică a fitness-ului. Anca Bucur a participat la categoria Profesioniști, categorie dedicată concurentelor deja calificate în urma câștigării unei competiții importante, așa cum este Miss Fitness Universe.

Anca Bucur, balet, gimnastică artistică, aerobică și fitness

La trei ani, Anca începe să ia lecții de balet. Însă visul ei era să faca parte din Centrul Național Olimpic de la Deva. Cu sprijinul mamei, la șapte ani, pleacă din orașul ei natal și începe să se antreneze pentru gimnastica artistică. După trei ani de gimnastică artistică, Anca a simțit că ce o reprezenta cu adevărat era gimnastica aerobica, fiind ulterior selectată pentru Lotul National de Tineret din Constanța, unde a câștigat medalia de bronz pe echipe și s-a clasat pe locul patru la individual, în cadrul Campionatelor Mondiale de Gimnastică Aerobică din Bulgaria.

A suferit o accidentare gravă la umăr

În 2005, a fost selecționată pentru Lotul Național de Seniori din București, dar chiar înainte de Campionatul European și-a rupt umărul drept și a fost nevoita să întrerupă antrenamentele pentru o perioada lungă de timp. La sfârșitul anului 2006, a decis să se retragă din Lotul Național de Aerobic și a început să lucreze ca instructor de fitness și aerobic.

Anca are 4 titluri mondiale

Anca Bucur se află la a-16-a participare la concursurile de Fitness din America și detine 4 titluri mondiale și numeroase alte trofee de podium, internaționale.

Printre cele mai prestigioase titluri câștigate de Anca se număra locul intâi la Miss Fitness Universe Florida USA, locul doi la Miss Fitness America World Championship Las Vegas, locul doi la Paris Fitness Europe și la Rome Fitness Europe și locul întâi la Miss Fitness Universe Miami, categoria profesioniști.

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Playtech.ro
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Ce a pățit un tânăr de 21 de ani din Marea Britanie care obișnuia să bea zilnic 4 doze de energizant. Medicii i-au spus că un transplant i-ar putea salva viața
Observatornews.ro
Ce a pățit un tânăr de 21 de ani din Marea Britanie care obișnuia să bea zilnic 4 doze de energizant. Medicii i-au spus că un transplant i-ar putea salva viața
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Știrileprotv.ro
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)