Antrenorul portughez de fotbal Andre Villas-Boas și-a găsit o nouă pasiune, el urmând a debuta în luna mai în Campionatul Mondial de Raliuri, informează Reuters, citată de HotNews.ro.
În vârstă de 43 de ani, fost antrenor la Chelsea și Olympique Marseille, va participa la sfârșitul acestei luni la o cursă WRC3, a treia competiție ca valoare din Campionatul Mondial de Raliuri.
La Raliul Portugaliei, a patra rundă a WRC, are loc în perioada 20-23 mai, Andre Villas-Boas se va afla la volanul unui Citroen C3.
Andre Villas-Boas are experiență în motorsport, el participând la Raliul Dakar în 2018, unde a avut parte de un accident.
Antrenorul portughez a rămas șomer de la sfârșitul lunii februarie, după ce i-a fost reziliat contractul cu Olympique Marseille.
Villas-Boas a fost suspendat din funcție după ce inițial s-a oferit să demisioneze din cauza neînțelegerilor cu consiliul de administrație al clubului.
Deși a avut o serie de 14 meciuri fără înfrângere în Ligue 1, Marseille, cu Villas-Boas pe bancă, egalase recordul de înfrângeri consecutive în Champions League, 12 la număr.
FOTO: EPA