Sezonul excelent, în care a contribuit decisiv la promovarea echipei Al-Ittihad Kalba în prima divizie din Emiratele Arabe Unite, i-a adus lui Mihai Costea prelungirea contractului pe încă două sezoane și triplarea salariului lunar, de la 10.000 de dolari, la aproape 30.000 de euro.Fostul atacant al Universității Craiova, dar și al celor de la Steaua, a fost cel mai bun jucător al echipei, în returul campionatului trecut cu 17 goluri marcate și 10 pase decisive în doar 11 din cele 16 etape, fiind astfel și golgheterul din liga a doua.
În sezonul viitor, Costea cel mic se va duela cu alți trei români. Este vorba despre tehnicianul Cosmin Olăroiu, antrenorul campioanei din Emirate, Al Ahli dar și despre Mihai Răduţ şi Adrian Ropotan, care au semnat cu Hatta Club din Dubai, tot o nou promovată. Mihai Costea va reveni săptămâna viitoare în România, alături de echipa sa, care va efectua un cantonament de aproape o lună în țara noastră. Și anul trecut Al Ittihad Kalba a făcut cantonamentul în România și a jucat și două jocuri de pregătire cu Rapid scor 1-1 și cu Steaua, scor 0-1.
În România, dosarul de parior al lui Mihai Costea, prins de ”Libertatea” în timp ce se lățea pe tejgheaua unei case de pariuri, apoi dovedit că miza pe meciuri de fotbal din Liga 1 (Pandurii - Chiajna 2-0), a fost ”îngropat” de către Comisia de Disciplină a FRF. După ce a fost dovedit ca parior, Costea a fost dat afară de la FC Voluntari.