Viorel Hizo (64 de ani) şi-a pus jucătorii în cap cu declaraţiile pe care le face în acest debut de sezon. "Faţă de ceilalţi antrenori, am un mare handicap. Nu am putut face transferuri, în ciuda faptului că am multe posturi deficitare. Eu antrenez acum ce au adus alţii la echipă. Nu pot fi eu principalul vinovat pentru că nu pot aduce întăriri la echipă. Doar Adailton s-a integrat. Nu am dat nici un gol în trei meciuri. Nu ştiu cât mai rezist la echipă", a precizat "Dulăul".
Chiar dacă nu au spus-o direct, în faţa a presei, jucătorii Vasluiului s-au săturat să tot audă că ei sunt principalii vinovaţi la înfrângeri, iar succesele echipei sunt doar ale colectivului tehnic: "Jucăm returul cu Twente pentru noi şi pentru patronul Porumboiu. În niciun caz pentru antrenor. Nu este pedagog bun. În loc să ne încurajeze la greu, ne loveşte sub centură pentru a nu-şi lua asupra lui nerealizările echipei”.
Debutul nefericit de sezon al vasluienilor este pus şi pe seama acestor divergenţe din Viorel Hizo şi jucători. Primul care a părăsit corabia de la Vaslui a fost portarul Dusan Kuciak. "Cât timp este Viorel Hizo la Vaslui, eu nu mai vin acolo! La meciul cu Astra din sezonul trecut, scor 1-1, m-a luat tare că eu i-am pierdut campionatul din cauza acelui egal. Dă vina doar pe jucători. Succesele sunt doar ale lui. Nu aşa face un antrenor adevărat", a spus fostul portar al Vasluiului la finele campionatului.
Viorel Hizo ştie că doar rezultatele îl vor ţine pe banca Vasluiului: ”Am început slab campionatul. Rezultatele ţin un antrenor la echipă”.
Ilie Stan, Conceicao şi Cârţu, pe listă
Importanţa meciului de astăzi cu Twente l-a determinat pe patronul Adrian Porumboiu să nu scoată la iveală acest conflict care mocneşte de multă vreme. Porumboiu a lovit însă, pe bună dreptate, în unii jucători care câştigă salarii fabuloase, dar randamentul lor a lăsat de dorit.
Pavlovici, Milanov, Farkas, Bello, Gerlem şi chiar vedeta echipei, brazilianul Wesley, au intrat în gura lui Porumboiu. ”În septembrie, vor fi schimbări majore la echipă. Aşa nu se mai poate!, a tunat patronul Vasluiului. Pentru a linişti spiritele la echipă, Porumboiu a stat de vorbă cu jucătorii inaintea returului cu Twente şi le-a promis o primă consistentă, in caz de calificare: ”Putem întoarce rezultatul din tur. Cu o altă atitudine, îi batem şi ne calificăm. Luăm în calcul şi loviturile de la 11 metri.
Dacă va rata calificarea în faza următoare a preliminariilor Ligii Campionilor, Viorel Hizo va fi schimbat din funcţie. Lui Hizo îi expiră contractul cu Vasluiul la 1 septembrie. Pe listă se află mai mulţi antrenori, Ilie Stan fiind în pole-position. În urma sa sunt Conceicao, Cârţu, Stoichiţă, Andone şi Lăcătuş antrenori cu care Porumboiu s-a mai aflat în discuţii şi în trecut pentru preluarea băncii tehnice.
Au câştigat Supercupa OlandeiAdversara Vasluiului din Liga Europa, Twente, a câştigat Supercupa Olandei, după ce a învins-o pe Ajax, cu 2-1. Golurile au fost reuşite de Janko, Ruiz, respectiv Alderweireld. În minutul 82, căpitanul lui Twente, Peter Wisgerhof, s-a făcut de râs după o fază petrecută la mijlocul terenului.Wisgerhof a fost autorul uneia dintre cele mai penibile simulări văzute vreodată în fotbal.
Co Adriansee va beneficia la meciul retur de la Piatra Neamţ şi de cel mai cerebral fotbalist de la mijlocul terenului pe care îl are în lot, internaţionalul Denny Landzaat. Acesta şi-a revenit după o accidentare care l-a ţinut departe de teren în debutul sezonului, astfel că Landzaat a prins foaia de 21 de jucători care se vor deplasa la Piatra Neamţ.
Revenirea lui Landzaat este o veste bună pentru Adriansee, care însă se confruntă în continuare cu probleme de lot. Mijlocaşul Emir Bajrami şi atacantul Nacer Chadli s-au accidentat şi nu vor putea juca în România.
Varazdin, învinsă în campionat
Adversara lui Dinamo din turul trei preliminar al Ligii Europa, NK Varazdin, a fost învinsă, cu 1-0, în deplasare, de Sibenik. Cu nici un punct după două etape şi golaveraj -3, croaţii sunt pe ultimul loc în clasament. Meciul NK Varazdin – Dinamo va avea loc joi, de la ora 18.00 (în direct la DigiSport). În tur, scorul a fost egal, 2-2.
Echipa probabilă a lui Twente: Mihaylov - Cornelisse, Wisgerhof, Douglas, Buysee - Brama, Leugers, Landzaat, Berghuis - De Jong, Janko.
UEFA Champions League, turul III preliminar, mansa a doua
Marti, 2 august
BATE Borisov - Ekranas (in tur 0-0)
Panathinaikos - Odense (1-1)
Shamrock Rovers - FC Copenhaga (0-1)
Miercuri, 3 august
Rubin Kazan - Dinamo Kiev (2-0)
Malmo FF - Glasgow Rangers (1-0)
FC Vaslui - Twente Enschede (0-2)
Viktoria Plzen - Rosenborg (1-0)
Slovan Bratislava - APOEL Nicosia (0-0)
FC Zurich - Standard Liege (1-1)
Sturm Graz - Zestafoni (1-1)
Wisla Cracovia - Litex Loveci (2-1)
Dinamo Zagreb - HJK Helsinki (2-1)
Maribor - Maccabi Haifa (1-2)
Partizan Belgrad -Genk (1-2)
Trabzonspor - Benfica (0-2)
Invingatoarele merg in play-off-ul UEFA Champions League, iar invinsele in play-off-ul Europa League.