A început Roland Garros! 20 de cifre inedite turneul de la Paris, unde Simona Halep a devenit «Regina» Franței

Comentează
Arhiva foto

Astăzi s-au jucat primele meciuri de pe tabloul principal de la Roland Garros! Este unul din cele mai importante turnee internaționale de tenis și se desfășoară pe parcursul a două săptămâni în capitala Franței. de Andrei Crăițoiu

Turneul de la Roland Garros a debutat în anul 1891, el fiind la început o competiție națională. Primul turneu feminin a avut loc în 1897. Complexul a fost inaugurat în anul 1928, fiind construit inițial pentru a găzdui un meci de Cupa Davis al Franței.

Numele  vine de la Roland Garros, un important aviator francez care a traversat pentru prima dată singur Marea Mediterană, pe 23 septembrie 1913. Între 1891 și 1927, competiția s-a desfășurat pe iarbă, iar începând cu 1928 și până în prezent, se joacă pe zgură.

Trofeele pe care le primesc câștigătorii sunt făcute din argint pur, cu decorațiuni de finețe pe margini, fiecare câștigător al competiției de simplu având numele inscripționat pe postamentul trofeului. Învingătorii primesc o replică a trofeului adjudecat. Așa s-a întâmplat și anul trecut, când Simona Halep a câștigat competiția la fete. Replicile din argint pur sunt fabricate și gravate pentru fiecare câștigător de Maison Mellerio, atelier situat pe Rue de la Paix.

Libertatea vă prezintă 20 de cifre inedite despre turneul de la Paris

  1. 1,7 tone de zgură au fost achiziţionate doar pentru Arena Centrală “Philippe Chatrier”
  2. 8 terenuri noi şi modernizate sunt pregătite pentru ediția din acest an
  3. 8,5 hectare ocupă baza pe care se dispută Roland Garros
  4. 10 euro costă cel mai ieftin bilet de acces la meciurile de la Paris, cel mai scump ajungând la 860 de euro
  5. 11 terenuri de antrenament au la dispoziţie toți jucătorii calificați
  6. 16 ani avea cea mai tânără câştigătoare a turneului parizian: Monica Seleş, în 1990
  7. 42,66 de milioane de euro este valoarea premiilor pe care turneul de la Paris le are în acest an
  8. 186 de oameni se vor ocupa de întreţinerea terenurilor
  9. 263 de copii de mingi vor fi prezenţi zilnic la turneul din Paris
  10. 320 de arbitri, atât de scaun, cât şi de linie, vor participa la ediția din acest an
  11. 883 de meciuri au fost disputate în cadrul Roland Garros 2018
  12. 1275 de jurnalişti au acoperit evenimentul de anul trecut
  13. 2000 de puncte are de apărat Simona Halep în ediția aceasta
  14. 5667 de rachete au fost înmânate reprezentanţilor Babolat în 2018
  15. 30.000 de clătite au fost servite la ediţia din vara anului trecut
  16. 41.798 de scaune au fost amplasate pe marginea terenurilor noi pentru Roland Garros 2019
  17. 50.472 de mingi Babolat au fost utilizate la ediţia din 2018
  18. 80.000 de îngheţate au fost pregătite pentru fani, dar și peste 50.000 de hot-dog-uri
  19. 400.000 de produse cu brandul Roland Garros au fost vândute la ediția de anul trecut
  20. 480.575 de spectatori au fost prezenţi pe toată durata turneului din 2018

Halep: «Parisul este oraşul meu preferat!»

Simona Halep, campioana de anul trecut, a ajuns deja la Paris și e gata pentru actuala ediție. “Sunt foarte bucuroasă că a mai trecut un an şi eu sunt campioana de anul trecut. Sunt foarte veselă că trebuie să merg acolo, Parisul este oraşul meu preferat. Am mereu în mintea mea şi în sufletul meu momentele de anul trecut şi de fiecare dată mă ajută. Sunt momentele cele mai speciale şi cu siguranţă vor rămâne pentru că a fost prima dată şi a fost şi turneul meu preferat. Pentru mine cel mai important lucru este că sunt aptă şi că mă duc din nou acolo. Contează fiecare zi, până în a doua săptămână trebuie să câştigi câteva meciuri, sunt meciuri grele, bineînţeles că vremea influenţează fiecare turneu”, a spus Simona, locul 3 WTA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!