Doua dintre vedetele publicatiei, Cosmina Pasarin si Gina Pistol, i-au acordat campionului o coroana si i-au decernat titlul de „Barbatul anului 2002”. Vizibil emotionat de acest gest, dar si de frumusetea celor doua modele (in special a Cosminei, aflata intr-o forma de zile mari), campionul a acceptat sa se pozeze apoi cateva zeci de secunde alaturi de cele doua superbe fete.
In ceea ce priveste posibilitatea ca meciul revansa cu Raul Balbi sa se dispute la Bucuresti, aseara managerul firmei Interbox, Yvonne Michell, si presedintele Federatiei Romane de Box, Iosif Armas, au demarat discutiile pe aceasta tema. Sansele pentru reusita acestui demers sunt foarte mari, deoarece Armas are si sprijinul ministrului tineretului si sportului, Georgiu Gingaras. De altfel, acesta a declarat, ieri, ca, „asa cum anul trecut am avut jubileul reprezentat de retragerea lui Hagi, dorim ca in 2002 sa putem organiza meciul revansa al lui Doroftei la Sala Polivalenta din Bucuresti”.
In ceea ce-l priveste, Doroftei a afirmat ca este gata sa-i acorde revansa sud-americanului oricand, „chiar si acum, aici. Eu sunt gata si ma simt intr-o forma de zile mari. Meciul poate avea loc oriunde, sunt convins ca-l voi bate prin abandon, poate chiar prin KO”.