FC Barcelona a obţinut o victorie mare, sâmbătă seara, în cea de-a treia etapă a campionatului Spaniei.Trupa catalană s-a impus cu scorul de 2-1 (0-0), la Madrid, cu Atletico, graţie reuşitelor lui Neymar (55) și Messi (70), respectiv Torres (51). Interesant este că FC Barcelona a început partida cu Leo Messi pe banca de rezerve. Starul argentinian a intrat pe teren după o oră de joc şi a reuşit să înscrie golul victoriei, după o pasă excelentă a lui Luis Suarez.După trei etape, FC Barcelona a obţinut maximum de puncte şi se află în fruntea clasamentului, în timp ce Atletico rămâne cu şase puncte.