Mergi direct la conținut »
Baschetul din Ploiești visează din nou la titluri. 9 transferuri pentru promovare! Căpușan și Santana, la CSM Ploiești!
Sport Libertatea > Sport > Baschetul din Ploiești visează din nou la titluri. 9 transferuri pentru promovare! Căpușan și Santana, la CSM Ploiești!

Baschetul din Ploiești visează din nou la titluri. 9 transferuri pentru promovare! Căpușan și Santana, la CSM Ploiești!

Echipa masculină de baschet seniori de la CSM Ploieşti va aborda faza semifinală a Ligii I cu un nou ”look”, în urma transferurilor efectuate, în ultimele două săptămâni, de conducerea clubului, informează csmploiesti.ro. Graţie eforturilor făcute de directorul executiv, Cezar Stoichiciu, şi de preşedintele onorific al secţiei de baschet, Cătălin Burlacu, la CSM Ploieşti au venit, pe lângă noul antrenor, Eugen Ilie (39 ani), nu mai puţin de nouă jucători.

Dintre aceştia, deschizătorii de drumuri sunt Andrei Căpuşan (32 ani) şi Angel Santana (foto jos, 38 ani), baschetbalişti care nu au nevoie de prea multe prezentări. Campioni cu CSU Asesoft Ploieşti, în 2012, Căpuşan şi Santana au împărţit acelaşi vestiar şi la CS Otopeni, avându-l coleg şi, mai apoi, antrenor pe Eugen Ilie. În plus, româno-spaniolul este şi campion european cu naţionala tricoloră la baschet 3×3 şi, totodată, unul dintre cei mai buni aruncători de libere din lume, Santana cucerind medalia de aur la un astfel de concurs, în 2014, cu prilejul Campionatului Mondial de baschet 3×3, desfăşurat la Moscova.

Santana Abu Dhabi Tour 2

Un alt nume important care se alătură proiectului de la CSM Ploieşti, sub formă de împrumut de la Gaz Metan Mediaş, este Mihai Gavrilă (26 ani), un jucător masiv, trecut, de-a lungul carierei, şi pe la CSU Cuadripol Braşov şi SCM U Craiova, în Liga Naţională.

Profilul jucătorilor transferaţi de CSM Ploieşti:

1.  Andrei Căpuşan – 14.11.1983 – extremă de forţă (4)/Ştiinţa Bucureşti
2. Angel Santana – 23.05.1977 – extremă (3)/Rapid Bucureşti
3. Mihai Gavrilă – 13.01.1990 – pivot (5)/Gaz Metan Mediaş
4. Amedeo Casale – 15.12.1997 – extremă (2-3)/Ştiinţa Bucureşti
5. Tudor Gîrbea – 16.10.1998 – extremă (3-4)/Ştiinţa Bucureşti
6. Sebastian Ionescu – 26.06.1997 – fundaş (1)/CSM Oradea
7. Marius Ciotlăuş – 18.01.1996 – extremă (3)/SCM U Craiova
8. Alin Carabulea – 10.06.1998 – extremă (3)/CSS Ploieşti
9. Dimitris Rasty – 26.10.1995 – extremă de forţă (4)/BC Mureş

Surprize dedicate fanilor

Noile achiziţii au şansa debutului duminică seară, atunci când, începând cu ora 19.30, CSM Ploieşti susţine, în Sala Sporturilor Olimpia, primul meci din etapa semifinală a Ligii I, în compania formaţiei CS Brăila. Spectatorii prezenţi în ”Olimpia” vor avea parte de mai multe surprize, între care şi o tombolă ce va avea loc în pauza meciului, de pe urmă căreia câştigătorul se va alege cu o cină pentru două persoane la Restaurantul Prestij, din Ploieşti. De asemenea, mascota clubului va fi şi ea prezentă pe parchet şi va întreţine atmosfera în ”time-out”-uri, pe ritmurile unor melodii împrumutate din liga profesionistă nord-americană.

La Ploiești, baschetul de primă ligă a dispărut anul trecut, după ce CSU Asesoft Ploiești, care a cucerit ultimele 11 titluri, din 12 posibile, în România. În ciuda acestei performanțe de excepție, finanțatorul Sebastian Ghiță și-a retras sprijinul financiar.

 

Close
Închide
  Close