Bătălia pentru locul 1 WTA. Cum își poate apăra Simona Halep poziția de lider mondial. Se poate ajunge la o situație incredibilă.

ACTUALIZARE 2 ianuarie 2018. Garbine Muguruza nu a putut incheia partida cu Aleksandra Krunici, abandonând in setul decisiv, la scorul de 7-5, 6-7, 2-1. Pentru accederea in turul al doilea de la Brisbane, iberica a primit 55 de puncte, cu 25 mai mult decât a primit Simona pentru calificarea în turul II de la Shenzhen. Cum diferența dintre cele două era, la începutul săptămanii, de 40 de puncte, Simona nu mai poate fi depășită de iberică.

Caroline și Karolina Pliskova au și ele sanse la prima poziție, însă distanșa dintre Halep și cele două adversare este mai mare, astfel că e nevoie ca acestea să aiba evoluții foarte bune la primele turnee din 2018.
––

Halep este jucătoarea de bătut, în tenisul mondial. Simona a devenit oficial numărul 1 WTA pe 9 octombrie 2016, după finala de la Beijing, iar de atunci nu a mai fost dată jos de pe soclu, nemaidisputându-se turnee de nivel mare.

Sfârșitul de an aduce primele provocări. După demonstrativul câltigat în Thailanda, Simona va fi testată serios în săptămâna 31 decembrie – 6 ianuarie. Românca va fi prezentă la Shenzhen (China), iar cele care o pot detrona, Garbiñe Muguruza (2 WTA) și Caroline Wozniacki (3 WTA), evoluează, în același interval, la Brisbane (Australia), respectiv Auckland (Noua Zeelandă).

Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin
Recomandări
Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin

Așadar, Halep evoluează la Shenzhen Open (International), unde anul trecut a fost eliminată în turul doi, Muguruza va juca la Brisbane International (Premier), unde a prins semifinalele în 2016, iar Wozniacki revine la ASB Classic Auckland (International), unde a atins ”sferturile”.

Scenariile cu Halep, potrivit WTA:

– Halep rămâne numărul 1, dacă învinge la Shenzhen. 

– Muguruza va trebui să prindă finala la Brisbane, dacă vrea să spere la revenirea pe tron. 

– dacă Muguruza învinge la Brisbane, atunci Halep trebuie să triumfe la Shenzhen, pentru a rămâne pe primul loc. 

– dacă Muguruza ajunge în finală la Brisbane, Halep are nevoie să prindă semifinalele la Shenzhen, pentru numărul 1 WTA.

– dacă Muguruza termină cu finală la Brisbane, iar Halep se oprește în semifinale la Shenzhen, atunci ambele vor avea același număr de puncte. Atunci, Halep va avea câștig de cauză, considerând rezultatele din ultimele 12 luni: WTA Finals, Grand Slams, Premier Mandatory și Premier 5 (Halep: 5,636 vs. Muguruza: 5,396).

– Wozniacki vrea să revină pe primul loc WTA pentru prima oară din ianuarie 2012. Va trebui să câștige titlul la Auckland, cu Muguruza pierzând înainte de finală la Brisbane și cu Halep pierzând în ”sferturi” la Shenzhen. 

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Știrileprotv.ro
Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
FANATIK.RO
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
GSP.RO
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
FANATIK.RO
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Unica.ro
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Observatornews.ro
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI