Benjamin Thomas Kuku (21 de ani), nigerianul crescut în România la Progresul Pecica, Arad, și lansat de FC Zalău (liga a treia) a reușit primul său gol în ASA Târgu Mureş (1-1 cu Steaua). Africanul născut la Makurdi, pe 8 martie 1995, mai punctase pentru ASA și în Cupa Ligii, contra lui CFR Cluj (1-1, victorie a mureșenilor la loviturile de departajare).În vara lui 2014, Benjamin Kuku şi conaționalul său Ibrahim Jamilu se transferau de la Progresul Pecica la FC Zalău, în Liga 3, devenind primii stranieri de la FC Zalău. ”Mi-am îndeplinit un vis, să am pete de culoare și de valoare în echipă”, spune președintele sălăjean Ioan Morar, citat de sportulsalajean.ro.
Jamilu și, mai ales, Kuku s-au acomodat rapid în jocul echipei pregătite pe atunci de Călin Pop, fiind jucători de bază în angrenajul echipei ce termina sezonul 2014-2015 pe ultima treaptă a podiumului, aceasta fiind şi cea mai bună clasare din istoria echipei zălăuane.
Calităţile lui Kuku, 8 goluri în primul sezon, au ieşit repede la iveală, jucătorul nigerian fiind remarcat de echipele din ligile superioare încă de la primele jocuri în tricoul echipei de sub Meseş. Astfel, după doar un sezon petrecut la Zalău și după ce a refuzat un transfer în Ungaria, la Kecskemet, unde dăduse probe, atacantul a fost cumpărat de vicecampioana României din acel moment, ASA Târgu Mureş.