Este vorba despre Mondialul din 2022 care trebuie să se desfăşoare în Qatar. Din cauza termperaturilor extrem de mari care se înregistrează acolo vara, preşedintele FIFA este de părere că s-ar putea face o derogare în premieră.
Astfel, în loc să se desfăşoare în perioada iunie-iulie, campionatul ar putea avea loc în luna ianuarie sau la sfârşitul anului. "Mai sunt 11 ani până atunci, să nu uităm. Deşi Qatar-ul a anunţat că poate găzdui în condiţii bune competiţia, ne gândim serios să schimbăm datele de desfăşurare", a declarat Blatter, înaintea debutului Cupei Asiei.
Statul din Estul Mijlociu a câştigat dreptul de a organiza Campionatul Mondial din 2022 în defavoarea Statelor Unite, Australiei, Coreei de Sud şi Japoniei.