Hipodromul Ploieşti a găzduit, duminică, o nouă reuniune oficială extrem de interesantă, în cadrul căreia au avut loc şase curse de trap şi, în premieră, două curse demonstrative de galop, organizate în parteneriat cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse şi Shagya România.

Principalul punct de atracţie al reuniunii a fost reprezentat de ultimul premiu clasic al anului, ”Premiul Municipiului Ploieşti”, la startul căruia, conform regulamentului, s-au putut alinia cei mai buni cai de pe hipodrom, indiferent de vârstă sau ţara de provenienţă. Au fost 9 cai înscrişi, toţi cu recorduri personale de sub 120.00 minute/kilometru, iar cel mai bun s-a dovedit Bomba de Janville, avându-l în sulky pe însuşi proprietarul Țvetan Parmakov.

Bomba de Janville s-a impus în ”Premiul Municipiului Ploieşti” la trap și un premiul de 2.800 de lei

Timpul învingătorului a fost de 116.80 minute, dar trebuie spus că s-a impus fără să forţeze, Kamanda venind pe locul al 2-lea la o secundă în spate.

Câştigătorul a primit o cupă şi o diplomă, la care se va adăuga premiul de 2.800 lei.

Bomba de Janville s-a impus în ”Premiul Municipiului Ploieşti” la trap. 700 de spectatori au savurat curse demonstrative de galop

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Momente aparte ale reuniunii de astăzi, extrem de gustate de cei circa 700 de spectatori, au fost cele două curse demonstrative de galop, organizate împreună cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse şi Shagya România. Vafeega şi Karino au câştigat cele două curse care au avut câte 5 cai la start, însă mai important a fost modul în care publicul a rezonat, freamătul provocat de trecerea cailor prin faţa tribunei, la doar câţiva metri de spectatori, fiind unul cu totul special.

Cinci cai au obţinut timpi „de trecere” în cursa de calificare de la ora 10.40 (Sidonia, Supleţea, Năvalnic, Raquel şi Dennis), iar în celalalte curse de trap ale zilei s-au impus Velmir (Premiul Kind), Detoxicated (Premiul Laureat), Zi-Zi (Premiul Luptător) şi Bădie (Premiul Manuc).

Următoarea cursă oficială de trap va avea loc peste două săptămâni, duminică, 26 noiembrie.

Citiți și Shadow Effe a câştigat ”Premiul CSM Ploieşti” de pe hipodromul de la marginea orașului

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI