FC Botoşani continuă parcursul bun din acest sezon. Cu nici o remiză după 7 etape, dar cu 4 victorii obţinute, moldovenii sunt în culmea fericirii. Şi-au inaugurat nocturna şi au bătut-o pe Dinamo, scor 3-2."A fost un meci nebun, ţinând cont că am primit un gol pe final când aveam doi oameni în minus, dar cu multă muncă am reuşit să facem spectatorii fericiţi. Am făcut o primă repriză bună şi am primit un gol după un penalty care nu cred că a fost. Dinamo nici n-a ajuns la poarta noastră, dar a înscris. Am fost mai buni decât Dinamo", a declarat Leo Grozavu, antrenorul botoşănenilor, la Look TV.