Biciuită de soția-impresar a antrenorului Laurențiu Reghecampf, campioana tot aduce fotbaliști, deși nu este clar unde vor putea juca toți aceștia. O confirmare a faptului că lotul este făcut de nevasta tehnicianului o reprezintă aducerea lui Alex Bourceanu, fotbalist ieșit de multă vreme din formă, fapt vizibil la meciul amical cu Ludogoreț Razgrad, 0-3. Atuul lui Boruceanu? Este impresariat de soția lui ”Reghe” și, mai mult, prieten de familie cu aceasta.

Tamaș va fi cea de-a 11-a achiziţie a campioanei în această iarnă, însă Reghe nu se opreşte aici. Antrenorul roş-albaştrilor îşi mai doreşte întăriri pe două posturi: portar şi fundaş dreapta, însă nu renunţă nici la transferul craioveanului Andrei Ivan, deşi are foarte multe soluţii pentru acea poziţie, unde titular va fi, probabil, Ciprian Marica.

Helmuth Duckadam a fost nemulțumit, după partida contrac bulgarilor, de prestația ambilor portari, Niță și Cojocaru gafând la câte un gol, a considerat ”eroul de la Sevilla”. Pe lista campioanei se mai află Mario Felgueiras, liber de contract, dar şi Silviu Lung jr, de la Astra. Acesta din urmă este fiul lui Silviu Lung, care a fost portarul ”roș-albaștrilor” timp de două sezoane, în perioada 1988-1990.

CORESPONDENȚĂ DIN AUSTRIA. Expertă de origine română din Viena: „Nehammer reacționează doar la demonstrații de forță. Românii trebuie să înceteze cu atitudinea umilă!”
Recomandări
CORESPONDENȚĂ DIN AUSTRIA. Expertă de origine română din Viena: „Nehammer reacționează doar la demonstrații de forță. Românii trebuie să înceteze cu atitudinea umilă!”

Pentru banda dreaptă a defensivei, Steaua insistă pentru a-l aduce pe Gabi Enache, deși pe postul lui se mai află un Chipciu, Adi Popa sau Hamroun! Becali i-a propus lui Ioan Niculae 300.000 pentru transferul imediat al lui Enache şi încă aşteaptă răspunsul patronului giurgiuvenilor.

Cele 11 transferuri rezolvate de Steaua în această iarnă

Mihai Pintilii (liber), Alexandru Bourceanu (liber), Paul Pîrvulescu (revenit după împrumutul la FC Voluntari), Marko Momcilovic (Pandurii – pentru 250.000 de euro), Ciprian Marica (liber), Thaer Bawab (liber), Doru Popadiuc, Cătălin Ştefănescu şi Sebastian Chitoşcă (toţi 3 de la Ceahlăul – pentru 150.000 de euro), Timo Gebhart (liber de contract), Gabi Tamaş (liber de contract, urmează să fie prezentat).

Posibile transferuri

Felgueiras sau Lung jr, Enache şi Ivan.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
GSP.RO
„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
Harry şi Meghan, gafă colosală în noul documentar! Au fost PRINŞI CU MINCIUNA, fanii sunt furioşi
Playtech.ro
Harry şi Meghan, gafă colosală în noul documentar! Au fost PRINŞI CU MINCIUNA, fanii sunt furioşi
O recunoști? S-a transformat total, la nouă ani de când și-a pierdut soțul. El era mai mare decât ea cu 47 de ani, dar asta nu a stat niciodată în calea iubirii lor
Viva.ro
O recunoști? S-a transformat total, la nouă ani de când și-a pierdut soțul. El era mai mare decât ea cu 47 de ani, dar asta nu a stat niciodată în calea iubirii lor
Antreprenorii români încep boicotul, după ce Austria a votat NU pentru Schengen. "Nu vom mai lucra cu OMV Petrom niciodată"
Observatornews.ro
Antreprenorii români încep boicotul, după ce Austria a votat NU pentru Schengen. "Nu vom mai lucra cu OMV Petrom niciodată"
Decizia imediată a unui important om de afaceri din Arad după ce Austria a votat împotriva României
Știrileprotv.ro
Decizia imediată a unui important om de afaceri din Arad după ce Austria a votat împotriva României
Ea este tânăra care vede fantome de la opt ani. Cum a reacționat când un spirit a mângâiat-o pe față noaptea
FANATIK.RO
Ea este tânăra care vede fantome de la opt ani. Cum a reacționat când un spirit a mângâiat-o pe față noaptea
ALERTĂ | FCSB, sancţionată dur de UEFA. De ce a fost găsită vinovată echipa lui Gigi Becali
Orangesport.ro
ALERTĂ | FCSB, sancţionată dur de UEFA. De ce a fost găsită vinovată echipa lui Gigi Becali
Horoscop 9 decembrie 2022. Scorpionii pot trăi un moment delicat sau astăzi să apară un nou episod dificil în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2022. Scorpionii pot trăi un moment delicat sau astăzi să apară un nou episod dificil în viața lor
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic