Fundașul central Gabriel Cânu (35 de ani), fotbalistul echipei de fotbal ACS Poli - grupare retrogradată în eșalonul secund, s-a prezentat astăzi la audierile Comisie de Disciplină din cadrul FRF, acolo unde a fost convocat ca urmare a unei fotografii apărute într-un site de sport, după meciul de campionat cu CSMS Iași, disputat pe 18 aprilie.Gabriel Cânu, citat la comisie ca fiind ”Cârnu”, a fost acuzat că a făcut gesturi obscene la adresa publicului moldovean. Ca probă împotriva lui există însă o singură fotografie! El și-a suținut nevinovăția (a declarat că nu a făcut semne obscene, ci, accidentat fiind, ținea gheață în zona inghinală) și, cel mai probabil, va scăpa, așa cum ar fi normal, nesancționat.
”Cei de la comisie și-au dat seama de situație și m-au pus să dau o declarație pe proprie răspundere că nu am făcut gesturi obscene sau ofensatoare la adresa publicului ieșean. În plus, m-au obligat să aduc de la club o adeverință din partea medicului în care să se specifice faptul că am fost accidentat la acel meci, acesta fiind și motivul pentru care am fost înlocuit, ca să fie siguri că țineam gheață în acel moment”, ne-a declarat fostul stoper de la FC Național și de la FC Vaslui. Site-ul libertatea.ro a prezentat pe larg ”cazul Cârnu”, unul care scoate în evidență cât de mult cunosc federalii jucătorii din Liga 1.
Citește și: