Oficialii grupării de sub Tâmpa au luat această decizie considerând că demersul lor nu ar fi avut nicio şansă pe plan intern, deoarece a introdus la pauză contestaţia, şi nu înaintea meciului, aşa cum prevede regulamentul în cazul titularilor.

FC Braşov nu renunţă însă, iar patronul Ioan Neculaie şi preşedintele Constatin Zotta analizează foarte serios posibilitatea de a trimite cazul la TAS.

Preşedintele clubului ardelean, Constantin Zotta, a dezvăluit încă de luni acest plan.

”N-are importanţă că am făcut contestaţie la pauză. Este o sesizare, iar conform regulamentului Liga trebuie să se autosesizeze din oficiu. Aştept un răspuns din partea Ligii, iar dacă nu se autosesizează mergem la TAS. Nu am făcut contestaţie înaintea meciului pentru că nu l-ar mai fi folosit pe Pecanha”, a declarat luni Constantin Zotta pentru SportNews.ro.

Petrolul a fost sancţionată cu avertisment: ”Se atrage atenţia celui în cauză să ia măsurile necesare pentru a nu mai săvârşi încălcări ale reglementărilor din domeniul fotbalului, o dată cu menţionarea faptului că la o nouă abatere se va aplica o sancţiune mai gravă”.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.