Nadia Comăneci, cea care a făcut istoire în gimnastica mondială, a împlinit 57 de ani în data de 12 noiembrie 2018.

Prezentatoarea principalului jurnal de știri de la Antena 1, Andreea Berecleanu, i-a făcut urări pe o rețea de socializare, acolo unde a povestit și despre întâlnirea pe care a avut-o cu Nadia Comăneci pe vremea când avea doar 10 ani.

Ce amintire are Andreea Berecleanu cu Nadia Comăneci. "Acel moment îmi va rămâne în memorie toată viața"

„Acum mulți ani, cred că aveam eu vreo 10, am avut ocazia să primesc un autograf de la Nadia. Întâmplarea a făcut să mă aflu în același hotel în care ea venise să locuiască temporar. Desigur, era înainte de ‘89. Acel moment îmi va rămâne în memorie toată viață.

Pentru mine, Nadia a însemnat nu doar performanță și disciplină, talent și ambiție, ci și multă bucurie. Inegalabilă. Mândrie și bucurie! Fericire trăită de mine, copil fiind, dar și de părinții și bunicii mei, la fel!

Nadia de atunci a făcut fericiți mulți români, în momente în care fericirea se găsea în doze mici și poate doar în familie. Nadia de acum, astăzi, își are ziua de naștere! La mulți ani, Nadia! Mereu de poveste și mereu de povestit! Mulțumim!”, a spus Andreea Berecleanu.
FOTO: Facebook

Citește și: Ilie Năstase s-a căsătorit cu iubita lui? Reacția fostului mare campion la zvonurile legate de cununia civilă (FOTO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.