Supăraţi nevoie mare de numirea noului tehnician, fanii celor de la Levski au intrat în sală şi l-au dezbrăcat pe Petev de echipamentul cu însemnele clubului motivându-şi gestul prin faptul că antrenorul de 38 de ani a stat pe banca rivalilor de la Ludogoreţ timp de trei sezoane.
Gestul care a şocat întreagul continent i-a speriat în primul rând pe cei din conducerea lui Levski Sofia care a decis să schimbe antrenorul. Astfel, Ivaylo Petev nu a apucat să stea nici un meci pe banca celor din Sofia.