Autorităţile locale au cerut celor 12 restaurante din PyeongChang care servesc carne de câine să nu mai introducă acest tip de carne în meniurile lor, în schimbul unor subvenţii, dar numai două locaţii au acceptat, a precizat Lee Yong-bae, un responsabil al guvernului local.

„Am primit plângeri de la patronii de localuri că o interdicţie le ameninţă câştigurile. Unii dintre ei au înlocuit carnea de câine cu cea de porc, dar vânzările au scăzut drastic. Şi, în consecinţă, au revenit la meniul cu câine”, a afirmat oficialul.

Autorităţile din Coreea de Sud încearcă regulat să convingă restaurantele să retragă această carne din meniurile lor pe durata marilor evenimente internaţionale, aşa cum s-a întâmplat la JO de vară de la Seul din 1988, pentru a se evita orice publicitate negativă.

Chiar dacă tradiţia s-a mai diminuat în ultimii ani, sud-coreenii consumă încă aproximativ un milion de câini pe an, această carne având reputaţia în rândul populaţiei locale de a avea „virtuţi energizante”.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Interviu fără perdea cu actrița porno Tera Patrick: „Compar meseria mea cu a unui atlet. Pentru bărbați e mai greu”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.