Gigi Becali n-a uitat nici de Revelion de problema majoră de identitate cu care se confruntă FCSB. Ce a spus Gigi Becali în noaptea dintre ani despre războiul cu Armata: că vrea numai pace. Cât îl va ține, nu se știe.Gigi Becali se confruntă în ultima perioadă cu multe probleme cu iz juridic și a pierdut multe procese cu CSA Steaua, care i-a ccâștigat definitiv marca (emblema de pe tricouri), iar în procesul pentru numele „Steaua”, scorul este 1-1.Urmează ultima înfățișare la ÎCCJ, dar și un alt proces, pe tema daunelor de 37 de milioane de euro cerute de Armată pentru folosirea ilegală a numelui Steaua în perioada 2003 - prezent. Zilele trecute, Florin Talpan, juristul celor de la CSA Steaua, a prezentat propria sa viziune despre efectul deciziei din 21 decembrie, de la Curtea de Apel, susținând că e o decizie definitivă și irevocabilă și că Steaua lui Becali nu mai poate ataca această hotărâre cu recurs.
Cuprins:
"Am plecat de acasă de câteva zile, vreau doar pace și liniște. Nu am dușmănie cu nimeni de la Armată. Eu vreau să am doar duhul păcii, nu al războiului. Spor pentru toată lumea, așa îmi doresc. Mă rog pentru toți. Nu mă interesează cancanurile! Am avut și duhul războiului, dar nu-l mai vreau, vreau să fiu în pace cu toți", a spus Becali pentru PRO TV.