Sub privirile preşedintelui executiv Cristi Borcea (41 de ani) şi ale fostului acţionar Florian Walter, Dinamo a fost umilită în primul amical al anului, desfăşurat, ieri, în Antalya. “Câinii” au pierdut, 0-3, în faţa Austriei Viena.
Tehnicianul formaţiei din Ştefan cel Mare, Ioan Andone, s-a agitat pe margine pe tot parcursul partidei şi a dat indicaţii elevilor săi, dar nu a reuşit să împiedice o înfrângere umilitoare în faţa Austriei Viena, ocupanta locului 4 în prima ligă austriacă. Barazite, un jucător crescut de Arsenal Londra, a reuşit o “dublă” (12, 61), iar Tadici, care a făcut ce a vrut cu fundaşul român Cosmin Moţi, a punctat şi el (59).
Cristi Borcea, care a asistat la partidă alături de Florian Walter, nu a părut foarte afectat de rezultat, în vreme ce Andone consideră că echipa sa merita victoria. “Am dominat jocul, sincer, meritam să câştigăm, dar nu sunt supărat”, a şocat tehnicianul “câinilor”.
“Roş-albii” a început în formula: Naumovski - Rubio, Moţi, Dr. Grigore, Diabate - Kone - Torje, Dănciulescu, C. Munteanu - L. Ganea, Alexe.