Cele mai ciudate terenuri de fotbal din lume nu le găsești în România, deși noi am inventat terenul cu un pom în interior, ci la Bangkok, în Thailanda. Lipsa spațiului din metropola de 8 milioane de locuitori, unul dintre orașele cu cea mai mare densitate de populație de pe fața Globului, a dus la acest compromis făcut de cei care au decis să folosească orice petec de pământ pentru a construi stadioane unde să joace copiii.Terenurile n-au ieșit tocmai dreptunghiulare, cum prevede regulamentul, ci în alte forme. Unul arată ca litera „L”, iar altul aduce un „S”. „Băieții care cresc aici, în această comunitate dezavantajată, au nevoie să-și exprime creativitatea, ca orice adolescenți”, a spus constructorul ciudatelor „stadioane”. Și cum să nu-și dezvolte creativitatea atâta timp cât portarii adverși nici măcar nu se observă unul pe celălalt, cel puțin nu pe terenul în formă de „L”.
Cuprins:
Nu numai în Thailanda sunt stadioane ciudate. Și în România sunt „arene” ciudate, dar cea mai tare este cea cu un copac în dreptunghiul verde. Și-n restul lumii sunt terenuri ciudate: în pantă, strâmbe etc.