CFR CLUJ - RAPID 2-1. Giuleştenii au RETROGRADAT MATEMATIC!

Comentează
Arhiva foto

Rapid a retrogradat matematic în Liga a 2-a după ce a fost învinsă în Gruia, de CFR Cluj, cu scorul de 2-1. Giuleştenii au avut superioritate numerică peste o oră, dar ardelenii le-au dat o lecţie de fotbal. Astfel, că giuleştenii iau din nou, după doar un sezon, drumul spre mocirla diviziei secunde. Portarul Mihai Mincă, fost jucător la Rapid, a fost eroul primei reprize, scoţând cel puţin patru goluri gata făcute. Daniel Niculae a ratat din toate poziţiile. Chiar dacă a marcat golul de onoare, "Nico" a fost "groparul" Rapidului. Veteranul Daniel Pancu a luat două avertismente în prelungiri şi a fost eliminat în ultimul meci din carieră. Trist final pentru legenda giuleştenilor.CFR Cluj: Mincă - Tînc, Larie, Carp, Camora - Jakolis (Chanturia '80), Muniru, Petrucci, Deac - Dore (Păun '66), Tade. Antrenor: Francisc Dican.FC Rapid: Buchta - Săpunaru, Sapina, Cmovs, Joan Oriol - Gecov, Garai (Alves '81) - Kikas (Pancu '59), Rui Miguel (Cerlincă '76), Edu Oriol - D. Niculae. Antrenor: Cristiano Bergodi.Cartonaşe galbene: Jakolis '79, Mincă '80, Muniru '86, Tînc '88, Tade '90+2 / Săpunaru '29, Rui Miguel '30, J. Oriol '36, Cmovs '63, Pancu '90+3, '90+5Cartonaşe roşii: Deac '29 / Pancu '90+4Arbitri: Alexandru Tudor - Valentin Avram, Vladimir Urzică - Lucian Rusandu, Marcel Bîrsan - Gabriel Bârjac

Min. 90+4: Final de joc.Min. 90+3: Veteranul Daniel Pancu a luat două galbene în prelungiri şi a fost eliminat în ultimul meci din carieră!Min. 90+1: Galben Tade.Min. 89: GOOL RAPID. Mincă a respins în faţă un şut al lui Edu Oriol şi Daniel Niculae a marcat din careu.Min. 87: S-au înmulţit galbenele. Au luat şi Cerlincă şi Tânc.Min. 81: Modificare şi la giuleşteni: iese Garai, intră Ricardo Alves.Min. 80: Schimbare la gazde: a ieşit Jakolis, a intrat Chanturia.Min. 79: Clujenii încep să adune galbene. Jakolis şi Mincă au fost avertizaţi.Min. 76: Iese Rui Miguel, intră Cerlincă.Min. 75: GOOOL CFR: Gregory Tade a transformat fără emoţii. E 2-0.Min. 74: Sapina l-a tras pe Larie în careu şi s-a dat penalty.Min. 71: Meciul s-a aprins. Mai întâi, eroul Mincă a mai scos un şut al lui Daniel Niculae, iar apoi Camora a ratat desprinderea.Min. 68: Gecov l-a lăsat singur cu portarul pe Niculae, dar acesta, total inexplicabil, în loc să tragă, a încercat o pasă către Pancu. Incredibil!!!Min. 66: Schimbare la gazde: a ieşit Dore, a intrat Al. Păun.Min. 63: Galben Cmovs.Min. 60: GOOOL CFR. Tade i-a aşezat mingea lui Petrucci, care a tras la vinclu. Buchta are partea sa de vină la acest gol.Min. 59: Iese inexistentul Kikas, intră Pancu.Min. 58: Meciul e mult mai slab în partea secundă. Abia acum, după aproape un sfert de oră, Jakolis a ratat o semi-ocazie: şut afară.Min. 46: A început partea a doua.Min. 45+1: Pauză. Meciul din Gruia a fost excelent până acum.Min. 45: Rui Miguel, singur cu Mincă, n-a putut înscrie. A patra mare ocazie a oaspeţilor.Min. 44: Rui Miguel a tras splendid, din "foarfecă" laterală, dar Mincă a scos extraordinar. Ar fi fost golul campionatului.Min. 36: Galben şi pentru Edu Oriol.Min. 29: Rui Miguel l-a lovit cu cotul în ceafă pe Deac. Clujeanul s-a ridicat şi l-a lovit, iar lusitanul s-a prăbuşit ca lovit de tren. În scandal a intervenit şi Săpunaru. La sfatul asistentului, Deac a fost eliminat, iar Rui Miguel şi Săpunaru au luat galbene!Min. 27: Mare oportunitate şi pentru Edu Oriol.Min. 26: Cmovs a scos din faţa lui Dore. Golul era ca şi făcut.Min. 24: Deac a executat direct sub bară o lovitură liberă, dar Buchta a scos extraordinar.Min. 20: Galben Petrucci, după ce l-a atacat cu talpa înainte pe Gecov.Min. 11: Daniel Niculae a tras de la 6 metri fix în Mincă. Uluitoare oportunitate!Min. 7: Rui Miguel a centrat din lovitură liberă, Daniel Niculae a reluat foarte bine cu capul, dar Mincă s-a opus extraordinar.Min. 4: Mare greşeală a lui Mincă. Portarul gazdelor a ieşit din poartă şi i-a trimis mingea fix lui Gecov, dar cehul, în loc să tragă în poarta goală, i-a pasat lui D. Niculae şi faza s-a stins.
Min. 1:
A început meciul.

...


În tribune sunt peste 5.000 de oameni, dintre care 300 de fani ai oaspeţilor. În tribuna oficială a revenit, după mult timp, Arpad Paszkany, patronul CFR-ului. Portughezul Camora a fost premiat de suporteri cu titlul de cel mai bun jucător al clujenilor în acest sezon. Camora a primit un cadou şi de la nişte lusitani care se antrenează la Câmpia Turzii.
...

Rapid îşi joacă astă-seară, la Cluj, pe terenul celorlalţi "feroviari" din prima divizie, ultima şansă, aşa minusculă cum este ea, de a mai evolua şi la anul în Liga 1. Meciul din Gruia va începe la ora 21.00 şi va fi transmis de Digi Sport şi de LOOK TV.

Giuleştenii au 33 de puncte şi doar cu două victorii în ultimele două etape, coroborate cu mulţi de "dacă": Chiajna să nu bată Petrolul, Gaz Metan să nu bată la Braşov, etc. Doar un miracol ar mai putea aduce salvarea giuleştenilor. Care merg în Gruia mânaţi de gândul că i-au "deraiat" de multe ori pe ceferiştii clujeni. A fost un 5-0 chiar în Gruia şi un 3-2 senzaţional, pe Giuleşti, cu Rapid în 10 oameni şi pornind repriza secundă de la 0-2.CFR CLUJ - RAPID 2-1Marcatori: Petrucci (60), Tade (75 - penalty) / D. Niculae (89)

CFR CLUJ:Mincă - Tînc, Larie, Carp, Camora - Petrucci, Muniru - Jakolis, Dore, Deac - Tade. Antrenor: Francisc DicanRezerve: Vâtcă - Vereș, Negruț, Tânc, Păun,Carter, Jazvici, Chanturia.RAPID: Buchta - Săpunaru, Sapina, Cmovs, J. Oriol - Gecov, Garai - Kikas, Rui Miguel, E. Oriol - D. Niculae. Antrenor: Cristiano BergodiRezerve: Bornescu - N. Vasile, Cerlincă, R. Alves, Al. Dan, J. Coimbra, PancuArbitri: Al. Tudor - V. Avram, V. Urzică

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală