Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, a declarat miercuri, cu două zile înaintea startului ediţiei 2018 a Turului Italiei, că nu a făcut „nimic rău”, iar toate reacţiile apărute după controlul său antidoping „anormal”, din toamna anului trecut, s-au datorat în primul rând lipsei de informaţii, precizează AFP.

„Înţeleg că toată lumea are dreptul la o opinie şi înţeleg, de asemenea, că mulţi oameni sunt frustraţi din cauza lipsei de informaţii”, a explicat Froome, făcând aluzie, în special, la reacţia rutierului olandez Tom Dumoulin, deţinătorul titlului, care a criticat prezenţa britanicului la ediţia din acest an din Giro d’Italia, care va debuta vineri, la Ierusalim.

”Nu este un lucru bun pentru ciclism”

Este decizia sa de a fi prezent aici. Aşa cum am spus anterior, dacă aş fi fost în situaţia lui, eu nu m-aş fi aflat aici. Nu este un lucru bun pentru ciclism. Toată lumea ar fi dorit ca acest lucru (controlul antidoping anormal) să nu se producă, inclusiv Chris Froome. Nu ar trebui să pornim cu dubii sau incertitudine, poate că el va câştiga Gio şi câteva săptămâni mai târziu vor decide să-i retragă titlul (dacă va fi suspendat)”, a spus Dumoulin.

Regulamentul Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) referitor la controalele antidoping anormale nu prevede, însă, sancţiuni retroactive.

„Am încredere că oamenii vor împărtăşi punctul meu de vedere după ce vor avea la dispoziţie toate elementele procedurii, care ar trebui să fie confidenţială”, a mai adăugat Froome, aflat în cursa pentru realizarea triplei Turul Franţei-Vuelta-Giro.

Ciclistul britanic, care va fi prezent în Turul Italiei pentru prima oară din 2010, a prezentat o concentraţie „anormală” de salbutamol cu ocazia unui control antidoping efectuat în luna septembrie, în cursul Turului Spaniei, fiind în continuare în aşteptarea unei decizii a tribunalului antidoping al UCI.


CITEȘTE ȘI: Campionatul Mondial de hochei pe gheață 2018, Grupa Mondială. Programul și rezultatele competiției din Danemarca

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.