Cartea este scrisă în colaborare cu jurnalistul sportiv Cristian Geambașu, absolvent al Colegiului B.P. Hasdeu din Buzău.
La manifestare au participat fostul său coleg de națională, Ștefan Birtalan, jurnalistul Radu Naum, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, alți invitați.
”Cornel Penu a fost cel mai mare portar al lumii, iar naționala României a fost de patru ori campioană mondială în numai 20 de ani, la un sport de echipă în care erau angrenate toate marile forțe sportive ale lumii” a declarat Ștefan Birtalan.
La rândul său, Cristian Geambașu a declarat că ”este o carte despre cum să reușești în viață, Cornel Penu a scris cu precizia chirurgicală cu care apăra. Și-a radiografiat trăirile, și-a pus în pagină suferințele, emoțiile, bucuriile, dezamăgirile, temerile, angoasele.
”Cornel Penu a apărat poarta naționalei de handbal timp de 13 ani, cu Penu în poartă, naționala de handbal a României a câștigat două titluri mondiale, în 1970, la Paris, și în 1974, la Berlin. El a fost eroul finalei de la Berlin, din 1974”, a declarat directorul Colegiului B.P. Hasdeu, Ionel Banu.
Cornel Penu s-a retras la 33 de ani
Cornel Penu s-a născut la Galați în anul 1946, dar părinții săi s-au mutat la Buzău când acesta avea trei ani. A început să joace handbal și de fotbal la Școala Generală 8 din Buzău, evoluând pe postul de portar de la început, apoi s-a specializat în handbal la Școala Sportivă, sub îndrumarea lui Constantin Căpățână. În paralel cu studiile la Facultatea de Mecanică din Galați, activează la Clubul Știința. În anul 1967 s-a transferat la CS Dinamo București. În același an a fost campion mondial de tineret și medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de seniori. Trei ani mai târziu a devenit campion mondial, după ce România a trecut la limită, scor 13-12, de Germania de Est.
Marele handbalist s-a retras la vârsta de 33 de ani, iar din 2002 este stabilit în Franța.
După ce s-a retras din activitatea competițională, în 1980, a devenit antrenor la echipa națională, iar apoi la Dinamo București. A pregătit și Hidrotehnica Constanța și ASA Buzău. Din 1993 a activat la Marrakech (Maroc), iar apoi a plecat în Franța, la Sedan. După ce s-a pensionat, a continuat să îi antreneze pe copii din cadrul clubului din Sedan.
Pentru realizările sale, a fost numit maestru emerit al sportului. În anul 2000 a primit Medalia națională ”Serviciul Credincios”, clasa I. Din anul 2011, Cornel Penu este cetățean de onoare al municipiului Buzău.